Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 iunie 2017 17:50
Grupul Holzindustrie Schweighofer susține că nu e implicat în nici un fel la CFR Cluj.
Gazeta a scris săptămâna trecută că în spatele acționarului principal Marian Băgăcean se află societatea austriacă Holzindustrie Schweighofer, a cărei activitate se desfășoară în industria de prelucrare a lemnului. (Vezi detalii)
Sumele uriașe pe care Clujul le-a investit în ultima vreme ar proveni de la patronul Gerald Schweighofer, pretind surse din Gruia. Societatea a răspuns printr-un email în care precizează că "Implicarea socială a Grupului Schweighofer se concentrează pe educație, sănătate și pe lupta împotriva tăierilor ilegale", nu pe fotbal.
Oficial, Marian Băgăcean e acționarul principal. De când a preluat el pachetul majoritar, s-au plătit 5 milioane de euro, datorii asumate în planul de reorganizare, și s-a obținut astfel ieșirea din insolvență. Pentru campionatul următor e anunțat un buget de 8,5 milioane de euro, comparabil cu al FCSB, în condițiile în care încasările din drepturi TV acoperă doar un sfert din suma aceasta.
Banii care curg la Cluj l-au pus în gardă și pe Becali, care îi vede pe vișinii concurenți importanți. "CFR va fi o contracandidată la titlu, în primul rând pentru că-l aduce pe Dan Petrescu, ăsta e avantajul principal. Din ce am auzit eu, finanțatorul clubului are bani mulți și e asociat cu Arpad Paszkany, au câte 50 la sută", a spus Gigi la TV Digi Sport.
Președintele Iuliu Mureșan anunțase în februarie că Băgăcean a preluat 62 la sută din totalul acțiunilor, pentru care a plătit un milion de euro.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat