Articol de GSP - Publicat luni, 12 iunie 2017 22:54
Gabriel Cânu a reacționat și el nervos după meciul tur cu UTA din barajul de menținere / promovare în Liga 1. ACS Poli s-a impus cu 2-1, dar prestația lui George Găman l-a enervat pe fundașul timișorenilor.
”Ne așteptăm la un meci greu în deplasare. Puteam să câștigăm mai clar, dar n-am fost atenți. Momentan avem avantaj. Sper să nu ne arbitreze tot Găman. Ne-am săturat de el! Strătilă îl ia cu mâna de picior pe Neagu, e în patru labe și Găman îmi zice cu zâmbetul pe buze că e fault de joc. Asta îmi zice domnul Găman, marele arbitru Găman.
Respectăm UTA, dar nici chiar așa. Găman ne-a făcut praf în ultima lună. A venit olteanul Găman la meciul cu Pandurii, vorbea cu fuse, duse și-și lua limba în gură cu Erico. Nu fac circ aici, încerc să pun punctul pe i. Ce naibii, îl lăuda pentru ce gol a dat, mai avea puțin și-l săruta!
«Decarul» lor (n.r. Dumitru Copil) a făcut patru faulturi în prima repriză și a zis că la următorul îi dă al doilea galben. Face faultul, îl întreb de ce și îmi spune că «decarul» e al lui. Ce înseamnă asta? Suntem fraierii lui Găman? Cu Pandurii am înțeles, hai că e oltean, dar e și arădean acum?", a zis Cânu la TV Dolce Sport.