Articol de GSP - Publicat joi, 15 iunie 2017 15:04
Adrian Mititelu a oferit prima reacție după ce Curtea de Apel a decis ca Mircea Sandu și Mitică Dragomir să fie achitați în dosarul dezafilierii Craiovei.
În opinia acestuia, decizia magistaților Curții este una complet greșită și speră că, într-un viitor îndepărtat, va reuși să găsească în vreun fel veridicitatea cauzei pentru care a militat atât de mult timp.
"O decizie mișelească, criminală și total nedreaptă! În România europeană justiția este doar o iluzie! Am luptat șase ani de zile împotriva acestei organizații criminale cu speranța că totuși se face dreptate. Am fost, se pare, un naiv!
Magistrații care astăzi au luat o astfel de decizie vor purta această uriașă povară toată viața. În plină democrație, mi-a fost confiscată o societate în care am investit zeci de milioane de euro.
Oricum, vreau să știți că am făcut tot ce este posibil omenește pentru a aduce clubul înapoi, dar, din păcate, n-am reușit. Peste ani, probabil foarte mulți, se va face dreptate într-un final, însă până atunci vor fi multe suferințe. Regret enorm că v-am dezamăgit", a scris Mititelu pe pagina oficială de facebook.
Citește și:
- GAME OVER pentru Mititelu și Știința! A venit VERDICTUL: Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, ACHITAȚI!
- Prima reacție a lui Mitică Dragomir după ce a fost achitat în cazul dezafilierii Craiovei: "Nu puteam intra nevinovat la pușcărie"
- Pițurcă nu iartă! Declarații dure după verdictul dat astăzi de Curtea de Apel: "Mititelu e un escroc! S-a făcut dreptate! Lumea să uite de echipa lui, CSU e adevărata Știința"
- Dan Udrea comentează decizia Curții de Apel în cazul dezafilierii Universității Craiova: "Observ o oarecare isterie! Acum justiția e coruptă, nu?
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat