FOTBAL  »  Superliga  »  TITLUL LA TAS

EXCLUSIV Lovitură dură încasată de FCSB la TAS în procesul pentru titlu cu Viitorul! I-ar putea aduce mari deservicii pe plan european

Articol de - Publicat marti, 20 iunie 2017 09:00

Clubul lui Hagi a refuzat solicitarea de a se judeca în regim de urgenţă, forul de la Lausanne nu va grăbi procedura de analiză, ceea ce i-ar putea produce mari deservicii FCSB-ului pe plan european, chiar dacă va câştiga speţa.

Gigi Becali a anunţat ieri: "TAS va da un verdict până pe 12 iulie, cu două zile înainte de tragerea la sorţi în Champions League".

Declaraţia patronului FCSB-ului n-are însă acoperire în modul în care se va desfăşura procedura de judecată la forul de la Lausanne. În primul rând, clubul lui Becali a primit, în acest proces, o mare lovitură zilele trecute. I-a fost respinsă cererea de judecare în regim de urgenţă.

Conform statutului instanţei din Elveţia, pentru o analiză de urgenţă a unui caz e nevoie ca toate părţile implicate în litigiu să accepte aşa ceva. FCSB a solicitat, însă Viitorul a blocat totul, tocmai pentru a se răzbuna pe Becali şi a încerca să-i provoace pagube majore chiar şi dacă decizia finală va fi pro-FCSB. Imediat, TAS a înştiinţat FCSB: "Nu vom declanşa procedura de urgenţă".

"Se poate judeca şi două luni"

Cu acest refuz pe masă, e foarte puţin probabil ca TAS să poată oferi o hotărâre până pe 14 iulie, când va avea loc tragerea la sorţi pentru turul 3 preliminar în Champions League, acolo unde vor intra Viitorul şi FCSB. Argăseală a depus deja dosarul la Lausanne, însă procedura tribunalului specifică în mod clar: a solicitat celorlalte părţi implicate, FRF, LPF şi Viitorul, să-şi trimită şi ele dosarele de apărare, în decurs de maximum 20 de zile. Ceea ce înseamnă că până pe 6 iulie, TAS nici măcar nu va începe judecata, astfel că e exclus ca într-o singură săptămână din acel moment să ia o hotărâre!

"Dacă nu s-a acceptat procedura de urgenţă, atunci se va merge pe cea obişnuită şi e posibil să dureze săptămâni, chiar şi o lună-două din acest moment" e părerea lui Cristian Jura, arbitru român la TAS.

Scenariile defavorabile FCSB-ului

Faptul că judecata va dura i-ar putea aduce mari deservicii FCSB-ului, pe plan european, chiar şi în cazul în care verdictul i-ar fi favorabil. Două exemple:

1. Dacă TAS ar decide că FCSB e campioană, dar decizia s-ar da, foarte puţin probabil, imediat după 14 iulie, data tragerii la sorţi, UEFA va lua act de decizia de la Lausanne şi va inversa echipele pe cele două rute, adică: Viitorul ar merge pe axa non-campioanelor, iar FCSB pe cea a campioanelor, tocmai pentru a fi respectată "finalizarea" de la TAS.

Totuşi, FCSB ar avea un mare dezavantaj, tragerea la sorţi nu va fi reluată şi roş-albaştrii ar prelua direct adversara Viitorului, iar constănţenii nu sunt cap de serie, statut pe care FCSB l-ar fi avut! Iar diferenţa de adversari e chiar mare. Ludogoreţ, Olympiakos, Celtic, Copenhaga, Salzburg, Legia Varşovia sunt echipe pe care le poate întâlni Viitorul pe traseul campioanelor, în timp ce FCSB, cu statut de cap de serie, ar fi "ales" oponenta dintre nume precum Hafnarfjordur, Sheriff Tiraspol, Qarabag, Astana, Slavia Praga, Malmo.

În schimb, în privinţa Viitorului nu s-ar schimba foarte multe, ar prelua adversara FCSB-ului pe ruta non-campioanelor, acolo unde nici echipa lui Dică nu e cap de serie.

2. Dacă decizia TAS va da câştig de cauză FCSB-ului, dar va veni după disputarea turului 3 preliminar, programat să se joace pe 25/26 iulie şi 1/2 august, iar Viitorul va fi, foarte probabil, eliminată ţinând cont de anvergura adversarelor, pentru UEFA ar fi practic imposibil să-i mai acorde clubului lui Becali un loc pe ruta campioanelor! Iar FCSB ar rămâne să joace conform programării iniţiale! Deci nu va obţine nimic pe plan european! 

CONCLUZIA PE SCURT


Unde e FCSB acum
# turul 3 preliminar pe ruta non-campioanelor, nu va fi cap de serie
# adversare: Ajax, ŢSKA Moscova, FC Bruges, Dinamo Kiev şi Viktoria Plzen

Unde ar fi FCSB dacă ar câştiga la TAS şi decizia ar veni în timp-record, înainte de 13-14 iulie
# turul 3 preliminar pe ruta campioanelor, ar fi cap de serie
# adversare gen: Hafnarfjordur, Sheriff Tiraspol, Qarabag, Astana, Slavia Praga, Malmo, Rijeka, Rosenborg

Unde ar fi FCSB dacă ar câştiga la TAS şi decizia s-ar da imediat după tragerea la sorţi din 14 iulie
# turul 3 preliminar pe ruta campioanelor, ar prelua adversara Viitorului
# adversare gen: Ludogoreţ, Olympiakos, Celtic, Copenhaga, Salzburg, Legia Varşovia

Unde ar fi FCSB dacă ar câştiga la TAS şi decizia s-ar da târziu, după disputarea tururilor preliminare
# ar câştiga titlul în Liga 1, dar în cupele europene n-ar avea niciun beneficiu


"Eu nu merg la TAS ca să iau titlul în Liga 1, merg la TAS ca să ajunge pe ruta campioanelor, unde sunt cap de serie şi am şanse mai mari să ajung în grupele Champions League"Gigi Becali, patron FCSB

Viitorul şi-a luat avocat elveţian


Dacă FCSB a apelat la un spaniol, Jorge Ibarrola, pentru a-şi apăra cauza, Viitorul şi-a ales şi ea un avocat din străinătate. E vorba despre un elveţian, care a avut în ultimii ani mai multe cauze pe care le-a câştigat în diverse litigii la TAS. În plus, FRF şi LPF vor avea şi ele avocaţi, separat de clubul lui Gică Hagi. 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB
Superliga
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (80)
121569435105218
Tudorel Petrescu  •  22 Iunie 2017, 20:45

AVOCATUL ELVETIAN ALES DE VIITORUL E UN TANAR DE 28 DE ANI CARE NU A MAI MERS NICIODATA LA TAS. In schimb, spaniolul ales de FCSB are deja zeci de cazuri sportive la activ. Sa vedem, care pe care! Acum titlul se joaca intre avocati

fangigi
fangigi  •  20 Iunie 2017, 23:03
Postat de DM Bob pe 20 Iunie 2017, 13:43

HAGI SA TE FEREASCA DUMNEZEU SA FACI ROMANIA DE RAS LA EUROPENE !!! TE COMPORTI CA UN GROPAR AL FOTBALULUI ROMANESC ; STI FOARTE BINE CA ECHIPA TA E CA O GLUMA FATA DE VALOAREA STELEI DAR PREFERI SA FACI RAU SI ITI PUI INTERESUL PERSONAL DEASUPRA INTERESULUI NUMELUI ROMANIEI IN LUME !!!

fcsb are sanse doar daca are noroc sa joace cu Tiraspol sau Hafnarfjordur aia, in rest ia 5 ca de obicei!

108992139590592
DM Bob  •  20 Iunie 2017, 19:57
Postat de Florin Dumitru pe 20 Iunie 2017, 18:47

daca as fii in locul lui Becali ,ma-as duce la stafful meu si la echipa mea in care am investit milioane de dolarii -degeaba -(nu au aratat nimic ca fotbal)Si i -asi pune pe liber ca nu merita sa fie campionii.Adevaratii campionii incheiau socotelile cu 2-3 meciuri inainte de final .Din respect pentru Hagi ,pentru echipa de copii nu a-ssi fii mers la Tass.Esti o rusine pentru fotbal.

O rusine sant amandoi pt ca pun interese personale deasupra numelui ROMANIA.

Vezi toate comentariile (80)
Comentează