FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV GSP Primul interviu al lui Gabriel Tamaș de la plecarea de la FCSB: "N-am mai suportat stresul și haosul!"

Articol de - Publicat marti, 11 iulie 2017 23:03

Stoperul Gabriel Tamaș, 33 de ani, a ales să-și continue cariera în Israel, la Hapoel Haifa. El a părăsit Liga 1 și pentru că "m-am săturat să se scrie orice despre mine, dar numai de rău".

"Tamaș a devastat un restaurant din Poiana Brașov". "Tamaș a sărit să bată ospătarii". "Tamaș a băut până dimineață cu Mutu". "Imagini șocante cu Tamaș, care a spart o ușă de termopan".

Acestea sunt doar o parte din titlurile pe care tabloidele le-au dat în ultimii ani și care priveau evenimente din viața lui Gabi Tamaș.
Fundașul de 33 de ani a decis să plece din România în această vară, declarându-se deranjat și dezamăgit de ceea ce se întâmplă în țară.

După ce-a purtat negocieri cu Viitorul, Gabi a acceptat oferta israelienilor de la Hapoel Haifa. "Am zid «Da!» fără să stau pe gânduri. Nu m-au interesat banii, nu mai conta nimic, voiam doar să părăsesc România", și-a început Gabi mărturisirea.

Tamaș a decis să vorbească pentru cititorii Gazetei Sporturilor, acesta fiind singurul interviu pe care el l-a dat pentru presa de acasă în ultimele două luni. "Multă vreme pur și simplu n-am vrut să vorbesc. Acum, însă, am hotărât că e momentul să o fac".

- Gabi, cum e viața la Haifa, cum sunt condițiile din Israel?
- M-am acomodat repede, parcă joc de o viață aici. Am fost primit bine de toată lumea, colegii sunt OK, unii au evoluat și în Europa. Îmi place să joc din nou fotbal din plăcere, așa cum o făceam odată. Nu mai voiam să am parte de stres, de nervi, de haos! Voiam să iau fotbalul ca pe un sport, ca pe un joc pe care l-am făcut de mic. Tocmai d-asta am vrut să plec din țară și să mă duc undeva unde să pot să stau liniștit. Nu mai voiam să fie pe capul meu toată nebunia din România. N-am mai suportat!

- Ce te-a deranjat așa tare încât ai vrut să pleci?
- Mediatizarea negativă. În România nu se vorbește despre ce faci pe teren, ci doar ce faci în afara lui! Fotbalul românesc se duce în jos în fiecare zi, dar pe nimeni nu interesează ce face un jucător la antrenament, ci doar ce face el după ce pleacă de acolo. Nu interesează că dai sută la sută la meciuri, că dai totul la antrenamente, că ești profesionist. Toată lumea îți sare în cap că te-ai dus să bei o bere după ce-ai terminat treaba pe care o aveai de făcut.

"Dacă am chef să mă duc în oraș la 1:00 noaptea, mă duc"

- N-ai fost nici tu un personaj retras, ți-a plăcut viața!
- Corect, însă m-am simțit hărțuit! N-am fost perfect și am greșit mult în viață. De mic am o vorbă: "După ce-ți termini munca, faci ce vrei cu viața ta!". Dacă aveam chef să mă duc în oraș la ora 1:00 noaptea, să mă plimb, mă duceam. Dar a doua zi, la antrenamente eram sută la sută apt. Nu văd niciun fel de problemă!

- Totuși, au fost și situații...
- Stai un pic! Ce e mai bine, să ieși să te plimbi la 1:00 noaptea prin oraș sau să pierzi nopțile pe internet până la 5:00-6:00 dimineața?! Întreb! Dacă ieșeam la 2:00 prin parc și voiam să mă plimb, a doua zi toată presa scria: "Tamaș era mort de beat în parc la ora 2:00 dimineața!". Dacă mă duceam cu mașina, să zicem, la McDonald's la 5:00 dimineața și-mi făcea unul o poză, presa de scandal scria: "De la discotecă, Tamaș s-a dus direct la Mc să mănânce".

- Crezi că a avut presa ceva cu tine?
- Nu știu... Totuși, dacă eu sunt profesionist și dau sută la sută în meciuri, sută la sută la antrenamente, ce mai vreți de la mine?! Când greșim pe teren să se scrie despre asta, nu să se alerge după mine cu mașinile prin oraș să vadă ce fac când plec de la antrenament și când sunt în timpul liber.

- Dacă s-ar scrie o carte despre tine, ce titlu i-ai da?
- "Viața lui Gabriel Tamaș", în mai multe volume. Ar fi un bestseller! Ha, ha, ha!

Citește interviul integral în Gazeta Sporturilor de astăzi! Nu rata ziarul la chioșcuri sau downloadează-l de pe platforma Gazeta Digitală, acolo unde este urcat zilnic!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (27)
10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  12 Iulie 2017, 18:27
Postat de westfield pe 12 Iulie 2017, 08:19

GSP m-a banat ieri pt ca am indraznit sa il intreb pe maestrul emerit, Stucan, de ce articolele GSP nu sunt semnate, cand va renunta la minciuna, ***, barfa si ***. Astept cu nerabdare sa fiu banat iar.

Nu cred ca e nevoie sa astepti prea mult! se face, la cum gandesc astia de pe aici, e normal ca tie sa iti dea ban ca nu le convine, apoi sa nu te trezesti ca iti da si IP-ul in direct, poza si te asociaza si cu Hagi sau becali sau mai stiu eu! despre articol in sine, slabut si cu tenta de can-can (vezi poza) . tamas pe undeva are dreptate! e treaba lui ce face inn viata de zi cu zi! si daca ar fi putu sa ajunga un jucator urias dar nu a facut-o din cauza proastei educatii care I-a dat-o Garcea, cred ca el, Gabi Tamas, si numai el va trebui sa traiasca cu esecul asta! cine sunt unii sa ii judece pe altii? uitati-va ma la voi in ograda!

visarionpalnie
visarionpalnie  •  12 Iulie 2017, 15:25

"Tamaș a devastat un restaurant din Poiana Brașov". "Tamaș a sărit să bată ospătarii". "Tamaș a băut până dimineață cu Mutu". "Imagini șocante cu Tamaș, care a spart o ușă de termopan"....Tamas : "Mai bine să fiu eu cu mii şi mii de defecte, decât ca voi... clone perfecte...", a fost comentariul apărătorului în iulie, după ce fcsb l-a dat afară ca urmare a faptului că a lipsit nemotivat de la un antrenament:))

balauru48
balauru48  •  12 Iulie 2017, 10:40

Deci tu bei ca po rcu pana la 5 dimineata si apoi te duci la antrenament si dai 100%? Suta la suta din ce? Declaratii de fecesebist...

Vezi toate comentariile (27)
Comentează