Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 18 iulie 2017 09:00
Portarul Jaime Penedo face avancronica întâlnirii tur cu Athletic Bilbao, de săptămâna viitoare.
Jaime Penedo a jucat un sezon în LaLiga, la Osasuna, dar n-a apucat să se confrunte cu Athletic Bilbao, adversarul "câinilor" din turul 3 preliminar Europa League. "De-abia aștept aceste confruntări!", a mărturisit panamezul din poarta roș-albilor în prefața interviului oferit Gazetei Sporturilor.
- Jaime, are Dinamo vreo șansă s-o elimine pe Athletic Bilbao?
- Nu este facil să joci contra unui asemenea adversar, nici măcar într-un amical. Dar eu sunt convins că avem șanse să trecem de spanioli. Serios! Trebuie să gândim și să muncim pentru a o învinge pe Athletic.
- Experiența voastră în cupele europene este inferioară celei a adversarilor, lotul lor e evaluat la 117 milioane de euro, de 10 ori peste al lui Dinamo, deci...
- OK, am înțeles ideea. Împreună cu staff-ul tehnic, vom analiza fiecare punct slab al spaniolilor și cu siguranță se va găsi o fisură, o posibilitate de a le face rău. Totodată, vom face tot ceea ce este posibil ca ei să nu ne surprindă. Avem o echipă talentată, care poate surprinde pozitiv. În asemenea meciuri cu adversari redutabili trebuie să avem ordine pe teren, pentru ca adversarul să nu aibă posibilitatea să-și pună în lucru ceea ce are el mai bun. Va fi ca un război pe o tablă de șah.
- Cine crezi că reprezintă cel mai mare pericol pentru voi? Aduriz? Muniain?
- N-aș spune doar de Muniain sau Aduriz, pericolul poate veni din orice zonă a terenului, de la orice adversar. Și colegii mei sunt de aceeași părere, de aceea spun că e nevoie de disciplină.
- Startul de sezon din Liga 1 a fost pozitiv, ce șanse reale are Dinamo la titlu?
- Posibilități sunt, întrucât noi avem un lot foarte bun, grupul este unit. Personal, am continuat în România tocmai fiindcă eu cred în șansele la titlu.
"Antrenorul Contra, fost fundaș la Alaves, Atletico și Getafe, o cunoaște foarte bine pe Bilbao și are printre atuuri un fotbalist cu pedigree: Rivaldinho, fiul marelui Rivaldo. Un alt atu este Juan Albin, un cunoscut al ligii spaniole"
Cotidianul Marca"Athletic va ajunge la București cu mai puține meciuri oficiale decât Dinamo, care va avea 3 săptămâni în plus de pregătire. Un alt dezavantaj pentru Bilbao va fi zborul lung, care va dura aproximativ 3 ore. Cei de la Dinamo spun că Bilbao este cel mai greu adversar posibil, iar în Spania senzația este aceeași"
Cotidianul Marca
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”