Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 13 august 2017 18:36
Ziua de sâmbătă a fost una cu două fețe pentru Simona Halep. Dimineața - luminoasă și zâmbitoare, cu o victorie rapidă în fața lui Caroline Garcia, 6-4, 6-2, după-amiaza - întunecată și tristă, cu o înfrângere dureroasă în fața Elinei Svitolina, 1-6, 1-6.
Un insucces pe care nici Simona nu și l-a putut explica prea bine. "Prea multe meciuri într-o zi? Ce crezi că a mers rău?", a fost prima întrebare la conferința de presă de la Toronto. "Ei bine, nu știu. Dacă tu poți să analizezi acest meci, eu sunt bucuroasă să te ascult. Nu am cuvinte, nu am simțit mingea și nu am putut să joc. Nu știu de ce. Trebuie să mai treacă timpul ca să pot să găsesc motivele pentru felul în care m-am prezentat. Însă ea e o jucătoare consistentă, e puternică și și-a făcut jocul", a spus românca. Suferința de pe teren a fost sesizată și de Darren Cahill, care a înțeles fără cuvinte ce se întâmplă cu Simona. Și a încercat între seturi să o îndrume spre calea revenirii, lucru care nu s-a mai întâmplat. "La 5-0 în setul al doilea mi-au revenit puțin senzațiile la minge, dar era mult prea târziu", a explicat Halep.
Raport de 27 la 8
Pe tablourile turneelor WTA, Simona mai pierduse atât de drastic, adunând doar două game-uri, în numai șapte ocazii. Toate aceste înfrângeri însă au venit înainte de momentul Roma 2013, când românca a început ascensiunea în clasamentul mondial. Acest lucru înseamnă că de când a intrat în Top 10, în ianuarie 2014, ea nu a suferit o înfrângere atât de dură până la meciul de ieri. Pe lista această scurtă și-au pus numele Yanina Wickmayer și Samantha Stosur în 2011, Nadia Petrova, Vesna Dolonc și Victoria Azarenka în 2012 și Sloane Stephens și Sara Errani în 2013.
CELE MAI CATEGORICE VICTORII ALE SIMONEI
An | Jucătoare și scor | Turneu și faza | Locul ocupat de Halep |
2017 | Carla Suarez-Navarro(23 WTA) 6-1,6-1 | Roland Garros, optimi | 2 WTA |
2017 | Coco Vandeweghe (20 WTA) 6-1,6-1 | Madrid, sferturi | 8 WTA |
2016 | Kirsten Flipkens (56 WTA) 6-0, 6-2 | US Open, turul 1 | 5 WTA |
2016 | Anastasia Sevastova (66 WTA) 6-0, 6-0 | București, finala | 5 WTA |
2016 | Francesca Schiavone (111 WTA) 6-1, 6-1 | Wimbledon, turul 2 | 5 WTA |
2016 | Nao Hibino (71 WTA) 6-2,6-0 | Roland Garros, turul 1 | 6 WTA |
2016 | Karin Knapp (77 WTA) 6-1, 6-1 | Madrid, turul 2 | 7 WTA |
2016 | Samantha Stosur (23 WTA) 6-2,6-0 | Madrid, semifinale | 7 WTA |
2016 | Vania King (202 WTA) 6-1,6-1 | Indian Wells, turul 2 | 5 WTA |
2015 | Alexandra Dulgheru (72 WTA) 6-1, 6-0 | Roma, sferturi | 2 WTA |
2015 | Daniela Hantuchova (47 WTA) 6-2,6-0 | Dubai, turul 2 | 4 WTA |
2014 | Serena Williams (1 WTA) 6-0,6-2 | Turneul Campioanelor, grupe | 4 WTA |
2014 | Alisa Kleibanova (87 WTA) 6-0, 6-2 | Roland Garros, turul 1 | 4 WTA |
2014 | Julia Goerges (99 WTA) 6-2,6-0 | Madrid, turul 1 | 5 WTA |
2014 | Sara Errani (7 WTA) 6-2, 6-0 | Doha, sferturi | 10 WTA |
2014 | Katarzyna Piter (119 WTA) 6-0, 6-1 | Australian Open, turul 1 | 11 WTA |
2013 | Elina Svitolina (40 WTA) 6-1,6-1 | Sofia, grupe | 14 WTA |
2013 | Alisa Kleibanova (254 WTA) 6-1, 6-1 | Moscova, sferturi | 18 WTA |
2013 | Maria Kirilenko (17 WTA) 6-1, 6-0 | US Open, turul 3 | 19 WTA |
2013 | Agnes Bukta (433 WTA) 6-1, 6-1 | Budapesta, turul 2 | 30 WTA |
2013 | Roberta Vinci (11 WTA) 6-0, 6-1 | s-Hertogenbosch, semifinale | 45 WTA |
2013 | Svetlana Kuznețova (37 WTA) 6-1, 6-1 | Roma, turul 1 | 45 WTA |
2013 | Lauren Davis (37 WTA) 6-2, 6-0 | Indian Wells, turul 1 | 56 WTA |
2013 | Olga Govorțova (66 WTA) 6-1, 6-0 | Doha turul 1 | 49 WTA |
2012 | Monica Niculescu (34 WTA) 6-1, 6-1 | Bruxellles, turul 2 | 49 WTA |
2012 | Shuai Zhang (160 WTA) 6-1, 6-1 | Indian Wells, turul 1 | 50 WTA |
2012 | Anastasia Iakimova (97 WTA) 6-2, 6-0 | Fes, turul 1 | 65 WTA |
"Una din zilele mele proaste"
Halep a fost, la rândul ei, de mai multe ori necruțătoare cu adversarele sale, nelăsându-le mai mult de două game-uri. Printre jucătoarele care au suferit în fața româncei sunt Carla Suarez-Navarro, Coco Vandeweghe, Anastasia Sevastova, Francesca Schiavone, Samantha Stosur, Serena Williams, Sara Errani, Maria Kirilenko, Roberta Vinci. Svetlana Kuznețova, Alexandra Dulgheru, Monica Niculescu și chiar Elina Svitolina. În total, 27 de meciuri în care românca le-a administrat altora înfrângeri zdrobitoare.
La finalul conferinței de la Toronto, Halep a fost întrebată dacă poate găsi și partea pozitivă a parcursului de la Toronto sau insuccesul încă nu o lasă să vadă lucrurile limpede? "Până la urmă e doar un meci pe care vreau să-l uit cât mai repede. Trebuie doar să merg mai departe, mai am multe turnee în față. Uneori se întâmplă și astfel de meciuri, a fost doar una dintre zilele mele proaste", a răspuns Simona.
A doua jucătoare a lumii va trebui să treacă foarte repede peste această înfrângere pentru că de azi începe turneul de la Cincinnati, o competiție de categorie Premier 5. Tenisul oferă în fiecare săptămână posibilitatea unei vindecări.
"Nu am făcut nimic special între cele două meciuri de sâmbătă. M-am odihnit, am și dormit treizeci de minute și am așteptat în vestiar să vină ora pentru a intra din nou pe teren"
"O să merg la Cincinnati, să mă obișnuiesc cu terenul și cu vremea de acolo. Trebuie să merg înainte"
Simona Halep
3-3este raportul dintre victorii și înfrângeri pentru Simona Halep în 2017 în fața jucătoarelor de Top 10
2semifinale a pierdut Simona Halep în acest sezon dintr-un total de cinci disputate
Criticată la ESPN
Evoluția Simonei Halep din meciul cu Elina Svitolina a fost comentată dur la microfonul ESPN, postul pentru care lucrează și Darren Cahill, de Chris Evert și Pam Shriver. După primele minute ale partidei Evert și Shriver au început să vorbească în hashtag-uri: #mobilizeazatehalep, a spus Pam, în timp ce Chris i-a răspuns: Cum ar fi #săarăținișteemoții. Pe măsură ce meciul înainta cuvintele lor au devenit mai dure. "Am rămas fără cuvinte. E îngrozitor!", a spus fostul lider mondial. "Nu credeam că o să văd vreodată o astfel de evoluție de la o jucătoare de top", a completat Shriver.
Cele mai drastice înfrângeri ale Simonei
An | Jucătoare și scor | Turneu și faza | Locul ocupat de Halep |
2011 | Yanina Wickmayer (23 WTA) 0-6, 2-6 | Auckland,"sferturi" | 84 WTA |
2011 | Samantha Stosur (6 WTA) 0-6, 2-6 | Roland Garros, turul 1 | 67 WTA |
2012 | Nadia Petrova (18 WTA) 1-6, 1-6 | US Open, turul 2 | 49 WTA |
2012 | Victoria Azarenka (1 WTA) 1-6, 1-6 | Linz, turul 2 | 46 WTA |
2012 | Vesna Dolonc (160 WTA) 1-6, 0-6 | Moscova, turul 2 | 46 WTA |
2013 | Sloane Stephens (25 WTA) 1-6, 1-6 | Australian Open, turul 1 | 45 WTA |
2013 | Sara Errani (7 WTA) 1-6, 0-6 | Miami, turul 3 | 57 WTA |
2017 | Elina Svitolina (5 WTA) 1-6, 1-6 | Toronto, semifinale | 2 WTA |