FOTBAL  »  LIGA 3  »  BRAȘOV

Trei echipe au pornit ca din pușcă în noul sezon din Liga a 4-a brașoveană! Un meci a fost 11-0, iar două s-au terminat 10-0

Articol de - Publicat duminica, 20 august 2017 13:37

Precizia Săcele este primul lider al campionatului, după ce a trecut cu 11-0 (3-0) de Voința Hurez, echipă venită din Liga a 5-a, cu Bleambu reușind să înscrie de cinci ori, iar veteranul Coman trecându-și și el numele pe lista marcatorilor de patru ori.

"Sunt mulțumit de cum s-au comportat băieții în acest prim joc. E bucurăm de această victorie, dar avem mult de lucru, vom avea un an greu și când spun acest lucru mă gândesc la competitoarele noastre, care sunt foarte puternice pentru acest nivel", a spus Mihai Stere, antrenorul Preciziei.

Alte două echipe care s-au distrat la primul meci din sezonul 2017-2018 au fost Olimpic Zărnești, 10-0 pe teren propriu cu Avântul Dumbrăvița și AS "SR" Brașov, echipa Ligii Suporterilor Stegari, înființată în această vară, care a reușit același scor pe terenul celor de la Aripile.

"A fost un joc la discreția noastră, dar ultimele 20 - 25 de minute m-au nemulțumit total din punct de vedere al atitudinii. Băieții au crezut că dacă scorul este 8-0 sau 9-0 nu mai trebuie să jucăm. Nu vreau să evidențiez pe nimeni, remarc echipa. Pentru moral este un debut bun, dar nu ne îmbătăm cu apă rece. Avem atât de multe lucuri de pus la punct. Sperăm să fim pregătiți la meciurile cu echipele bune ale campionatului, care au omogenitate, joacă de mult împreună”, a declarat antrenorul lui AS "SR", Petre Lucian.

ACS Steagu Roșu, formație antrenată de Adrian Hârlab și Vasile Gherghe, a pierdut surprinzător la nou promovata Inter Tărlungeni (1-2, golul brașovenilor fiind marcat de Cosmin Ivan, fiul fostului atacant Marian Ivan), iar Colțea 1920, o altă echipă de tradiție a orașului, reînființată în urmă cu doi ani, a remizat (1-1), pe terenul unui alt Inter, cel din comuna Cristian, una din echipele grele ale "județenei" brașovene

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close