Articol de GSP - Publicat marti, 05 septembrie 2017 00:18
Căpitanul Vlad Chiricheș e convins că valoarea echipei naționale este alta, nu cea arătată în această campanie și în meciul pierdut cu Muntenegru, în deplasare, scor 0-1.
Fotbalistul lui Napoli e convins că în următoarea campanie rezultatele vor fi altele.
"E dezamăgitor că nu am făcut o campanie bună. Azi șansele noastre s-au risipit. E păcat că nu putem ajunge la un Campionat Mondial. Le-am zis și băieților înainte de meci să ne agățăm de șansa mică pe care o mai aveam.
Nu știu unde s-a greșit. Am demonstrat că nu avem forța să mergem la Mondiale. Eu totuși cred că putem mai mult. Nu știu dacă avem nevoie de alt antrenor. Nu sunt în măsură să vorbesc despre asta", a zis Vlad Chiricheș la TVR 1.
CE A ZIS MOȚI
"E dezamăgire. Trebuie să fim realiști, nu azi s-a pierdut calificarea. O victorie ne ajuta pentru moral. Azi nu ne-am ridicat la nivelul Muntenegrului. Eu zic că avem o națională valoroasă, că putem reuși mult mai multe. Avem nevoie să ne recăpătăm încrederea și să obținem rezultatele pe care le-am avut în precedenta campanie.
Suntem supărați, ne doare. Dar trebuie să mergem înainte și să ne gândim la viitor. Nu cred că mai am cum să prind o calificare la Mondiale. Din păcate, n-am fost niciodată. Eram conștienți că șansele de calificare sunt infime înaintea acestui meci. Când ai lucrul ăsta în minte, e greu să fii concentrat 100%", a zis Moți.