Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 septembrie 2017 12:01
Denis Alibec (26 de ani) e criticat des pentru gesturile necontrolate și protestele sale repetate din timpul meciurilor, iar pentru asta a avut mult de suferit de-a lungul carierei.
Emil Săndoi îi ia apărarea atacantului stelist și spune că Alibec avea aceste apucături încă din perioada junioratului.
"Sunt ani de atunci, Alibec era junior și venise la echipa de tineret. Aceste probleme, cu mâinile ridicate și aceste gesturi, le-a avut tot timpul, de la copii și juniori, unde îi urmăream, atunci când eu eram la tineret. De fiecare dată protesta, de fiecare dată era ceva ce nu-i convenea. De bine, de rău, a fost un vârf de generație. El, Cosmin Matei și Stoian au fost trei jucători cu potențial mare, pe care eu zic că l-au demonstrat și îl mai pot demonstra în continuare", a spus Emil Săndoi la TV Digi Sport.
Săndoi a povestit și un episod cu Alibec din trecut: "Ne aflam cu echipa de tineret la un turneu cu 4 echipe. La cel de-al treilea meci, ultimul, ne trebuia o victorie ca să câștigăm turneul. Nu unul important, dar copiilor aceste competiții le dau curaj. A condus Georgia cu 1-0, după niște greșeli comise în apărare, contrar cursului jocului și am rămas și în 10 oameni. Alibec a avut o acțiune individuală de la mijlocul terenului, cu 2-3 jucători eliminați și gol pentru 1-1, prin minutul 65. În minutul 80, din nou acțiune individuală, elimină 2-3 jucători, îl ajungea un adversar din spate și a știut să pună corpul în față și să protejeze când a intrat în careu. 11 metri, eliminare, marcăm din penalty și câștigăm cu 2-1. Acesta este Alibec și cred că avem nevoie de astfel de jucători".
"Poate că a fost indisciplinat Alibec, nu știu ce s-a întâmplat la echipa națională. Poate că s-a supărat cineva pe el și nu a vrut să mai fie chemat. Dar vedeți, un antrenor român poate să mai aibă niște discuții în particular cu Alibec, să îl recapaciteze. Așa, fără o înțelegere 100% din partea fiecăruia dintre cei doi, e puțin probabil" Emil Săndoi
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”