Articol de GSP - Publicat joi, 07 septembrie 2017 11:05
Fiul lui Marius Șumudică a fost refuzat de giuleșteni. A evoluat într-un amical pentru Academia Rapid, dar n-a fost oprit în lot. Directorul tehnic al clubului, Daniel Pancu, și-a cerut scuze în direct față de Marius Șumudică pentru această decizie.
A explicat apoi motivele pentru care s-a luat această decizie și recunoaște că modul în care s-a luat această decizie nu a fost unul foarte frumos.
"Voiam să-mi cer scuze faţă de tine, pentru că însemni ceva pentru Rapid. Modul în care s-a făcut nu a fost ok, ne-a luat pe toţi pe nepregătite. Eu mi-o asum, pentru că pe mine m-a sunat. Noi avem în atac trei jucători de la Mişcarea CFR şi de la AFC Rapid, îl mai avem pe Nico (Daniel Nicolae - n.r.) şi mai vine un atacant. Erau deja cinci.
Ne-am gândit foarte serios. Îţi spun acum: dacă juca în liga a patra la Rapid, băiatul tău ar fi marcat între 20 şi 30 de goluri fără probleme. Dar ne-am gândit să dăm o şansă celor care au jucat pentru Rapid în liga a cincea. Nimic personal, nu are nimeni nimic cu nimeni. Eram dator cu scuzele astea, dar doar ţie, că eşti Şumudică", a spus Pancu la TV Digi Sport.
Răspunsul lui Șumudică: "Nu sunt ranchiunos. Eu îmi reproşez un singur lucru: nu m-am implicat nici 1% în dezvoltarea copilului meu ca fotbalist. N-am sunat niciun antrenor. N-am făcut decât să-l duc la Astra, la echipa a doua, unde în divizia C a marcat 11 goluri anul trecut.
Eu am crezut, la momentul respectiv, mai ales că este vorba despre Rapid, că ar fi putut face faţă uşor şi la liga a patra. Mai departe, n-am sunat pe nimeni să cer explicaţii. Nici pe Schumacher (antrenorul echipei - n.r.), nici pe tine, Daniele, nici pe Nico", a precizat "Şumi".
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora