FOTBAL  »  Superliga  »  JENANT

EXCLUSIV Și-au bătut joc de el! Se întâmplă în Liga 1: transfer uitat pe aeroport! » Explicații halucinante ale șefilor clubului, care sunt amenințați cu FIFA

Diaz e cotat la 225.000 de euro pe transfermarkt
Diaz e cotat la 225.000 de euro pe transfermarkt

Articol de - Publicat vineri, 08 septembrie 2017 09:00

Diego Gregori Diaz (22 de ani), un spaniol invitat să dea probe la ACS Poli, n-a fost preluat de club de la terminal. "Pe cine să trimit după el, era duminică seară?" e răspunsul președintelui.

Un spaniol a avut parte de o primă seară de neuitat în România. Și nu-n sensul bun al expresiei. Venit să dea probe de joc la ACS Poli Timișoara, hotărât să prindă un contract la prim-divizonară, spaniolul Diego Gregori Diaz a rămas în aeroport.
Mijlocașul în vârstă de 22 de ani, fost junior la Valencia, trecut și pe la cluburile columbiene America de Cali și Envigado, unde a jucat trei ani, n-a fost așteptat de nimeni la terminal!

Trebuia să plătească doar biletul

Acesta a fost invitat de ACS Poli Timișoara, printr-un document cu numărul 7482/28.08.2017, să dea probe. "Vrem să verificăm dacă fotbalistul este sănătos, pregătit fizic și are abilități tehnice pentru a juca pentru club. Clubul îl va susține financiar, îi va asigura alimentația și un loc în care acesta poate sta. Fotbalistul trebuie să plătească biletul de avion și, dacă va semna, clubul va returna suma", se arată în invitația semnată de președintele lui ACS Poli Timișoara, Sorin Iacob Drăgoi.

invitation 2 1 1
Aceasta este invitația trimisă de clubul timișorean către fotbalistul spaniol

"I-a dat voie Popa să se antreneze în bază"

Dacă ar fi luat probele, Diaz ar fi semnat un contract valabil pe un sezon. Însă, spun apropiații acestuia, nici măcar nu a fost lăsat să se antreneze cu echipa. "Ionuț Popa l-ar fi vrut, însă s-au împotrivit oficialii timișoreni. Băiatul a plecat la Arad, unde, într-adevăr, a fost lăsat să se antreneze la arena lui Ionuț Popa, pentru a avea unde să facă mișcare. N-a vrut însă să dea probe la UTA și s-a întors în țară", spun apropiații acestuia.

În acest moment, Diaz a semnat cu Ibiza, club din liga a patra spaniolă

INTERVIU // Sorin DRăGOI: "Nu era treaba clubului"

sorin dragoi

Fost city-manager al Timișoarei, Sorin Drăgoi (foto), spune că a aflat în ultima clipă de sosirea ibericului: "Cred că a luat taxi de la aeroport"

- Bună ziua, domnule Drăgoi. Vreau să vorbim puțin despre spaniolul pe care l-ați adus în probe...
- Așa...

- Am înțeles că l-ați lăsat la aeroport. Nu s-a dus nimeni de la club să-l preia.
- Nu era treaba noastră. Să vă spun. El a fost adus de impresarul Florin Iacob. A insistat să vină. Am acceptat să îl primim în probe, dar atât.

- Totuși, invitația e venită din partea clubului timișorean.
- Da, dar impresarul câștiga din asta! El trebuia să-l aștepte.

- Doar impresarul?
- Bine, și impresarul ar fi câștigat. Uitați: pe mine m-a sunat Florin Iacob că nu e în oraș, iar băiatul e în aeroport. Pe cine să trimit eu să îl ia duminică seară, la ora 8 și jumătate, la aeroport?

- Și l-ați lăsat acolo?
- Nu mai știu cu ce a ajuns. Cred că a luat taxi. (întreabă pe altcineva) Auzi, unde l-am cazat pe spaniol? Ăla venit luna trecută? (revine la telefon) Noi i-am plătit cazarea, două zile. Dar Ionuț Popa nu l-a păstrat.

- L-a verificat la club?
- Sigur. A zis că nu are nevoie de el! 

Vrea să reclame la FIFA

Spaniolul Gregori Diaz a transmis părții din România, prin avocații săi, că va reclama clubul bănățean la FIFA pentru modul în care a fost tratat. "Nu are de ce să ne reclame. Ar trebui să îi reclame pe cei care l-au adus, nu pe noi", se apără Sorin Drăgoi. 

"N-au vrut să-l verifice"

Contactat de Gazetă, Florin Iacob spune că "era de datoria celor de la ACS Poli Timișoara să îl aștepte la aeroport pe Diaz, pentru că invitația a fost făcută din partea clubului. Este un act oficial. Mai mult, el susține că nu a fost verificat deloc. "Într-adevăr, s-a pregătit la Arad, la baza lui Ionuț Popa, însă nu a făcut-o alături de ACS Poli".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scenografie cu Lăcătuș la derby-ul din Bulgaria » Cum a fost posibil: ultrașii Stelei, deplasare masivă
Campionate
Scenografie cu Lăcătuș la derby-ul din Bulgaria » Cum a fost posibil: ultrașii Stelei, deplasare masivă
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta
Stiri extrasport
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi
Stiri extrasport
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (7)
1233538456676517
Catalin Daniel  •  09 Septembrie 2017, 10:42

Il che mi, pui sigla clubului Timișorean,apoi te faci de ***. Pai ăla reclamă la FIFA nu pe Drăgoi și nici impresarul, reclamă CLUBUL și iar pune fotbalul românesc și pe noi că națiune într-o lumină proasta... Nu aveau o persoana de contact să îl ducă pe ăla de la terminal la hotel dupe ce își și plătise biletul...noi când suntem tratați așa nu ne place dar pe alții ne permitem sa îi lăsăm să doarmă pe scaune în terminal și vorbim de afaceri de sute de mii de euro... Rușine domnule city-manager!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua1986forever
steaua1986forever  •  08 Septembrie 2017, 12:13
Postat de Ticu Troya pe 08 Septembrie 2017, 09:55

Pai bine dom'ne , dar banatenii sunt oameni seriosi , sint fruncea dom'ne !!! Vai de capul vostru ...numai vrajeala !

la fel ca si grindeanu, ieri era bun dragnea, azi e rau, maine e iar bun (daca iti da functii)....au coloana flexibila. Oameni seriosi

193893057647314
Bjorn Larsson  •  08 Septembrie 2017, 10:27

Bai nesimtitule Dragoi, sigur ca era treaba ta sa il iei de la aeroport, e un strain venit in tara noastra si trebuie ajutat era obligatia voastra sa o faceti, asta arata ce fel de om esti si c fel de manager esti.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează