FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - KAZAHSTAN 3-1

GALERIE FOTO "Istorie distrusă pentru bani" » Spectatorii ploieșteni au alternat aseară cântecele de susținere pentru națională cu injurii și acuze la adresa FRF

FOTO: Cristi Preda +9   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de , - Publicat vineri, 06 octombrie 2017 12:04

Primul meci al noului selecționer Cosmin Contra a fost programat pe stadionul "Ilie Oană" special pentru a scăpa din contestările din mandatul lui Daum.

FRF a sperat că performanțele lui "Guriță" pe banca Petrolului Ploiești, cele mai mari din cariera sa de tehnician, locul 3 în Liga 1 și Cupa României, vor aduce liniștea. Nu a fost însă așa!

E adevărat că prahovenii nu au uitat perioada frumoasă și au venit în număr mare, în jur de 12.000 de suflete, să îl susțină pe Contra în noul său drum, dar au alternat cântecele și aplauzele cu înjurături la adresa Federației Române de Fotbal.

Punctul culminant a fost banner-ul arborat la peluză de galeria Petrolului: "Istoria fotbalului românesc clădită în zeci ani distrusă de FRF pentru bani".

Până la venirea echipelor pe gazon, tribunele s-au umplut și odată cu ele au început și scandările triviale la adresa FRF. Spiritele s-au calmat la intonarea imnurilor și, imediat după, tonul a fost dat de galeria "găzarilor", care a fost alături de "tricolori" ca și cum ar fi jucat Petrolul.

Sentimentul dat de tribune a fost exact cel de la meciurile "lupilor galbeni", când tribunele cântau încontinuu, iar fiecare deposedare sau dribling era răsplătită cu aplauze. 

Scandări la adresa Ungariei

România ar putea avea de suferit la meciurile următoare pentru că suporterii prezenți aseară pe "Ilie Oană" au scandat în mai multe rânduri trivialități și mesaje xenofobe la adresa Ungariei. FIFA e foarte strictă când vine vorba de astfel de lucruri și nu face nicio concesie.

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » A fost acuzat că este un reprezentant al intereselor rusești în România
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » A fost acuzat că este un reprezentant al intereselor rusești în România
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta
Stiri extrasport
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (9)
para.para
para.para  •  06 Octombrie 2017, 14:37

Astia care impacheteaza peste manipuleaza lumea cu bannerul care-l vor ei, dar nu spun nimic de celalalt banner, cel cu "interzicerea liberei exprimari", pentru ca tocmai asta fac ei si bannerul a fost creat special pentru ei.

1425838917717550
John Milne  •  06 Octombrie 2017, 14:09
Postat de haideusicfr pe 06 Octombrie 2017, 13:45

Urat ,foarte urat. Si aici pe acest site sovinismul este in floare. Asta este una la mana. Nu inteleg pe cine deranjeaza Burleanu asta ? Si ce a facut rau? Pe cine deranjeaza ? Nastase a fost pedepsit pentru rasism.Becali,Hagi nu! Nici "colegii" iosif ,asta imi vine acuma ,e cel mai jos cu putinta.

Life is not fair Alpine .

haideusicfr
haideusicfr  •  06 Octombrie 2017, 13:47
Postat de haideusicfr pe 06 Octombrie 2017, 13:46

Uita ca echipa " lor" Petrolul a fost defapt furata de la Cluj .Fosta "U". Dina ceasta cauza Walter a ajuns si el la mititica .Sau are dosar penal.

Si apoi a devenit Astra.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează