Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 14 octombrie 2017 21:07
Ciro Immobile, atacantul refuzat de bianconeri, a semnat al doilea succes lazial în două luni în fața lui Juve, scor 2-1, după cel din Supecupă, și a întors soarta meciului de la 0-1 la pauză. Apărarea, cu Radu integralist, a rezistat, Strakosha închizând poarta.
Juventus nu mai este invincibilă, iar Lazio a dovedit-o, reușind s-o bată a doua oară în două luni! După ce i-a suflat Supercupa, echipa lui Ștefan Radu, integralist ieri, a dat lovitura și-n campionat (2-1), chiar la Torino.
Deși suferise mult în prima repriză, decisă de Douglas Costa, care a marcat în premieră pentru bianconeri. Gol controversat, însă validat corect, cu ajutorul arbitrajului video. La șutul lui Khedira, respins de portarul Strakosha, extrema braziliană era ținută în joc de Bastos!
Penalty ratat în 90+7!
Lazio putea intra cu 0-2 la odihnă, noroc că transversala l-a salvat pe Strakosha, care a degajat distrat o minge în Higuain. Dar muzica s-a schimbat neverosimil la reluare, cu Lazio jucând cu tupeu. Răsplătit de execuția lui Immobile, nimic de făcut pentru Buffon.
Același foarte mobil Ciro l-a driblat în careu pe Gigi, forțând contactul (dubios): Mazzoleni a arătat punctul de la 11 metri, necontrazis de VAR.
Immobile, ce a prins 35 de minute în 5 jocuri la Juve (l-a avut în proprietate între 2008 și 2012!), a făcut 2-1 și "dubla", cu care l-a întrecut pe Dybala în topul marcatorilor (11). Intrat de urgență, argentinianul a ratat, chiar la ultima fază, penaltyul dictat cu VAR. Incredibil!
VIDEO cu cele mai importante faze din meciul Juve - Lazio 1-2
783
de zile trecuseră de la ultimul eșec acasă al lui Juve în Serie A (0-1 cu Udinese), urmat de 38 de victorii și 3 remize
6 victorii
în ultimele 6 dueluri din Serie A reușise Juventus contra lui Lazio, fără să încaseze gol
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”