FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

Cine e Bradley de Nooijer, noua invenție a lui Hagi: "Nivelul din România este mult mai ridicat ca în Olanda"

Articol de - Publicat miercuri, 01 noiembrie 2017 10:41

Noua „invenţie” a lui Hagi, Bradley de Nooijer, a făcut spectacol în Ştefan cel Mare, fiind decisiv la două dintre golurile constănţenilor.

Descoperit de Hagi în liga secundă olandeză, Bradley de Nooijer s-a numărat printre eroii victoriei la scor din Ştefan cel Mare. Fundaşul stânga, care va împlini 20 de ani peste o săptămână, a contribuit decisiv la două dintre reuşitele constănţenilor, bifând cel mai bun meci al său de la venirea la Viitorul. Olandezul a impresionat prin viteza debordantă, cursa de 60 de metri de la golul al doilea, încheiată cu o pasă perfectă pentru George Ţucudean, fiind entuziasmantă. Mai mult, a fost aproape de a-şi trece în cont şi primul gol în Liga 1, dar mingea şutată de el a fost respinsă de Penedo. Până la Ionuţ Vînă, care a închis tabela.

O selecţieare Bradley de Nooijer la naţionala Olandei sub 17 ani

Rampă de lansare

Sosit la echipa lui Hagi după startul sezonului, olandezul s-a integrat destul de timid. Diferenţele de limbă, cultură şi stil de joc i-au dat ceva bătăi de cap, dar în ultimele jocuri a devenit o adevărată revelaţie. "De ce am ales să vin în România? Am avut un sentiment bun atunci când am aflat că Viitorul mă doreşte. Ştiam că este vorba de un club care a jucat în Liga Campionilor şi unde se mizează mult pe tineri. M-am gândit la viitor, pentru că aici pot să învăţ şi să-mi lansez cu adevărat cariera", explică fotbalistul cu origini surinameze. Nu l-a speriat concurenţa pe post cu titularul naţionalei României, Cristi Ganea. "Ştiam cine joacă fundaş stânga, dar pentru mine este perfect. Învăţ multe de la Ganea, un jucător foarte bun", adaugă De Nooijer.

Impresionat de Hagi

Unul dintre motivele pentru care a acceptat oferta constănţenilor a fost impresia sa despre Hagi. "Nu ştiam multe despre România, dar auzisem de Hagi. M-am uitat pe YouTube şi am văzut golurile pe care le-a dat pentru Real Madrid, Barcelona şi Galatasaray. A fost un mare jucător! Când ne-am întâlnit pentru prima oară, mi-a spus că inspiraţia sa este Cruyff. Se vede şi în joc. Eu, ca fundaş stânga, joc mult mai ofensiv decât o făceam în Olanda şi îmi place. Nivelul este oricum mai ridicat în România. Se joacă mai tare, iar jucătorii sunt mai buni. Dacă Viitorul ar evolua în Eredivisie, ar fi cu siguranţă în primele şase locuri", crede Bradley, care îşi aminteşte şi de jucătorii români care au impresionat în Olanda, Chivu, Ogăraru şi Neşu, dar şi de Mutu. De la Chelsea, semn că povestea cocainei rămâne un stigmat pentru fostul atacant al naţionalei.

Legat de tatăl său

Olandezul s-a născut în lumea fotbalului, tatăl şi unchiul său, gemenii Gerard şi Dennis de Nooijer, fiind jucători în prima ligă batavă. De acolo vine şi dragostea pentru Feyenoord, club la care tatăl său a jucat doi ani, la final de carieră. "Eram destul de mic, dar îmi aduc aminte că mergeam la meciuri, intram în vestiar şi de multe ori înnoptam la Dirk Kuyt, cu care tata era bun prieten. Din păcate, tata, care a jucat tot pe postul de fundaş stânga, a avut ceva probleme cu accidentările", spune Bradley. De altfel, toată cariera lui Bradley este legată de tatăl său.

A început fotbalul la o micuţă academie, JVOZ Jeugd, înfiinţată de Gerard de Nooijer şi de fratele său geamăn, apoi a plecat la juniorii lui Sparta Rotterdam, clubul unde părintele său şi-a început cariera. A stat însă doar un sezon, transferându-se la FC Dordrecht, echipa la care tatăl său era antrenor secund. În campionatul trecut, au avansat amândoi. Tatăl său în postura de manager, iar Bradley la seniori, devenind titular indiscutabil.

Visează la Feyenoord

Conştient că mai are multe de învăţat, puştiul face o scurtă analiză a jocului său. "Cred că principalul meu atu este viteza, dar mă ajută mult şi faptul că stau bine pe picioare în duelurile fizice. În schimb, mai am de lucrat la jocul cu piciorul drept, la cel aerian şi la poziţionarea în teren. Am însă tot timpul să cresc, de aceea am venit la Viitorul. Vreau să mă bucur de fotbal şi să mă concentrez pe joc. Aşa cum mi-a spus şi tata, să devin un bărbat", mărturiseşte Bradley. Şi-a fixat şi obiectivele pentru viitor: "Marele meu vis este să joc la Feyenoord, echipa cu care ţin de când eram mic. Să câştig un titlu în Olanda, cu Feyernoord, ar fi senzaţional!". 

"Jucătorul meu preferat este Terence Kongolo, de la AS Monaco, un fundaş excelent" Bradley de Nooijer

Vecin cu vărul său

Şi vărul său, Jeremy de Nooijer, în vârstă de 25 de ani, a ales să-şi lanseze cariera în fotbalul din estul Europei. Mai întâi a jucat în Bulgaria, la Levski Sofia, apoi s-a transferat la Sheriff Tiraspol, cu care se află pe primul loc în Republica Moldova. "Am vorbit mult cu Jeremy şi mi-a spus să-mi văd de treabă şi să mă concentrez pe fotbal. Să nu-mi fac alte griji. Nu am apucat să ne vedem, dar am înţeles că este la o distanţă de 7 ore de mers cu maşina faţă de Constanţa. Poate că într-o pauză competiţională îi voi face o vizită", spune Bradley. 

Şocat de câinii de pe stradă

Primul şoc la întâlnirea cu ţara noastră? Câinii de pe stradă. "Nu mi-a venit să cred câţi câini sunt pe stradă! În Olanda nu există aşa ceva. Aaa, şi multe căruţe. Nici asta nu avem. Bine că nu am carnet de şofer. Despre mâncarea tradiţională românească nu ştiu prea multe încă, pentru că stau mai mult pe acasă şi găteşte prietena mea, Cheyenne. Dacă este vreme frumoasă, mergem să ne plimbăm pe plajă, dar preferăm de multe ori să ne petrecem timpul uitându-ne la filme", spune De Nooijer, care a semnat un contract pe 2 ani cu FC Viitorul. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (5)
thedronius
thedronius  •  01 Noiembrie 2017, 14:00
Postat de sakamoto pe 01 Noiembrie 2017, 12:23

Trebuie naturalizat urgent. Are calitatzi remarcabile, un talent de exceptzie. Un fotbalist de mare viitor. Ar fi mare pacat sa-l pierdem. Asa fotbalisti, nu prea sint in Romania.

E jucator foarte bun, va progresa enorm. Eu il vad la o echipa macar de nivelul Feyernoord. Chestia nu naturalizatul e domeniul SF_ului. Provine din familie cu traditie in fotbalul olandez si sunt 100% convins ca nu va renunta la ideea de a juca pentru Olanda, cum nu va renunta la ideea de a ajunge la Feyernoord.

onduku
onduku  •  01 Noiembrie 2017, 13:56
Postat de sakamoto pe 01 Noiembrie 2017, 12:23

Trebuie naturalizat urgent. Are calitatzi remarcabile, un talent de exceptzie. Un fotbalist de mare viitor. Ar fi mare pacat sa-l pierdem. Asa fotbalisti, nu prea sint in Romania.

Sa-l vedem si in meciuri in care nu exista atatea spatii.

ray51
ray51  •  01 Noiembrie 2017, 12:38

Vezi ce-nseamna 'ochi' ? Bravo Gica! Asta da selectioner.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează