Articol de George Titus Albulescu - Publicat vineri, 10 noiembrie 2017 17:29
Umaro Embalo (16 ani) de la Benfica a semnat cu Manchester United, el urmând să ajungă pe ”Old Trafford” în ianuarie. Fotbalistul a impresionat la naționala U17 a Portugaliei, unde a înscris 15 goluri în 18 meciuri.
Jucătorul, născut în Guineea-Bissau, a fost comparat cu Angel di Maria, el putând evolua atât ca vârf, cât și ca extremă dreaptă. Clubul britanic, care a trebuit să facă față puternicei concurențe a lui Real Madrid, a oferit aproximativ 5 milioane de lire sterline pentru talentatul jucător.
Embalo a fost folosit în competiția UEFA Youth League, dar și la echipa U19 a lusitanilor. Atacantul a fost urmărit de Javier Ribalta și John Murtagh, scouterii lui Manchester United, la o partidă disputată între formațiile de juniori ale cluburilor portughez și britanic.
Liverpool și Manchester City l-au avut în atenție pe tânărul fotbalist, dar legăturile strânse dintre Benfica și ”diavolii roșii” au ajutat la efectuarea mutării pe ”Old Trafford”. Astfel, în vara acestui an, Victor Lindelof a părăsit ”Estadio da Luz” și a ajuns la trupa lui Jose Mourinho, pentru 31 de milioane de lire sterline.
Antrenorul lui Manchester United a promovat în ultima vreme câțiva tineri jucători la echipa mare, precum Marcus Rushford, Scott Mc Tominay, Axel Taunzebe sau Mitchell Demetri.