Articol de GSP - Publicat sambata, 11 noiembrie 2017 21:20
Oficialul FCSB-ului a mai fost implicat într-un episod rușinos, anul trecut, în Elveția, unde FCSB a întâlnit-o pe FC Zurich în grupele Europa League. Atunci, cu o seară înaintea meciului, Mihai Stoica s-a îmbătat și nu a mai ajuns la meciul de a doua zi, lucru confirmat și de Gigi Becali.
Atunci, Gigi Becali a rămas alături de manager, dar i-a dat de înțeles că nu așa vor sta lucrurile dacă va mai exista o nouă abatere.
"Știu ce s-a întâmplat acolo, am știut imediat, a doua zi. Nu a fost implicat Reghe, a fost implicat MM. Laurențiu a stat până la ora 2, apoi MM a stat în camera și a băut și nici nu a mai venit la meci. Dacă era și Reghe implicat, era grav de tot.
MM e prietenul meu, lui îi era teamă să nu-l dau afară. Dar i-am zis că e prietenul meu, nu-l dau afară la prima greșeală. Îl țin toată viață mea lângă mine, după ce a ieșit din închisoare mi-a zis că vrea să stea mereu lângă mine.
Eram în pușcărie, a venit MM m-a luat în brațe, m-a îmbrățișat. Cum să-l dau afară? Cum să-l tradez eu acuma? Eu sunt un om al recunoștinței și recunosc până la final", a declarat Gigi Becali după episodul de la Zurich.
Vine imediat după episodul "Costache"
MM Stoica a fost "urecheat" de Gigi Becali și în urmă cu câteva zile, după ce FCSB a ratat transferul lui Valentin Costache în dauna CFR-ului:
"Costache e un jucător pe care și eu l-am dorit, dar nu l-au vrut alții din club. Nu întotdeauna fac ce vreau eu. Când vreau un jucător și nu sunt convins de el îi întreb pe Dică și pe MM.
Nu Dică a fost cel care mi-a zis că nu-l vrea. Din punctul meu de vedere eu zic că el e fotbalist de valoare. Dacă ăsta va ajunge fotbalist, unii care m-au întors din drum vor da socoteală în fața mea!".
Citește și: CV de scandalagiu » Scandalul din club, a șaptea ieșire în decor a lui MM Stoica