Articol de GSP - Publicat joi, 07 decembrie 2017 23:47
Alexandrina Barbosa, fostul inter al celor de la Rulmentul Braşov şi CSM Râmnicul Vâlcea, şi Carmen Martin, extrema trecută pe la CSM Bucureşti, au ţinut să le mulţumească fanilor români pentru sprijinul acordat în partida terminată la egalitate, scor 25-25 cu Franţa.
- *Marian Ursescu, specialistul GSP în handbal feminin, este în Germania, de unde transmite cele mai interesante știri despre naționala României*
Alexandrina Barbosa: "Felicitări România! Mulţumim pentru galerie. A fost foarte bine, ne-am simţit ca acasă. Baftă pentru meciul următor şi ne vedem în finală".
Carmen Martin: "Suntem foarte mulţumite. Am luptat până la final. Sunt foarte mândră de echipă. Fanii români ne-au susţinut tot meciul. Vreau să le mulţumesc tuturor românilor. Mă iubesc la fel de mult pe cât îi iubesc eu. Au fost minunaţi. Nu mai joc la Bucureşti, dar încă sunt cu sufletul acolo. Le doresc tot binele din lume şi vă mulţumesc".
Citeşte şi: S-a terminat meciul dintre Spania-Franţa! România A CÂŞTIGAT grupa A de la Campionatul Mondial de Handbal