SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM DE HANDBAL

Olanda e a treia semifinalistă de la Campionatul Mondial! Meci extrem de spectaculos în "sfertul" cu Cehia, 30-26

FOTO: Marius Ionescu
FOTO: Marius Ionescu

Articol de - Publicat miercuri, 13 decembrie 2017 20:16

Olanda nu a avut naivitatea României. Deși le-au făcut față olandezelor 50 de minute, cehoaicele au pierdut, 26-30, și s-au oprit în sferturile de finală.

Echipa care a trimis România acasă, deși a condus prima dată în minutul 59, Cehia s-a oprit în sferturile de finală. Meciul cu Olanda, de la Magdeburg, părea ca va fi unul fără istoric după cum începuse: 7-1 (minutul 10) pentru reprezentativa lalelelor.

Vicecampioana europeană s-a văzut însă egalată la 11, iar la pauză Cehia spera la un rezultat istoric, Olanda conducând doar cu 17-16. Vedeta Cehiei, Iveta Luzumova (11 goluri) și portarul Lucie Satrapova (20 de parade) și-au ținut echipa în viață.

Olanda a condus mereu, dar scenariul părea identic cu cel din partida cu România. 50 de minute cehoaicele au jucat de la egal la egal, chiar dacă handbalista care făcuse meciul vieții în fața României, Marketa Jerabkova, a trimis 22 de aruncări la poartă și a marcat de doar 7 ori!

În ultimele 10 minute, de la 24-24, Olanda și-a încordat forțele. Fostul inter de la HCM Baia Mare, Louise Abbingh, a marcat gol dupa gol, iar Olanda a câștigat cu 30-26. Abbingh a primit și premiul pentru MVP-ul meciului din partea Narcisei Lecușanu, membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal.

Michaela Hrbkova, extrema care a marcat golul victoriei contra României a prins o zi groaznică, marcând o singură dată din 6 încercări, având un procentaj de 17%!

Olanda este cea de-a treia semifinalistă de la Mondialul german şi se va duela în penultimul act cu învingătoarea partidei dintre Norvegia şi Rusia, ce va avea loc în această seară, de la ora 21:30, liveTEXT pe GSP.RO şi în direct la TV Telekom Sport.

Prima semifinală este deja stabilită, urmând să se întâlnească naţionalele Suediei şi Franţei. Suedia a învins Danemarca, 26-23, în timp ce Franţa a trecut de Muntenegru, 25-22.

Olanda - Cehia 30-26, momente importante:

  • min.60: Final de meci! Olanda câştigă cu 30-26 şi merge în semifinale
  • min.56: După o scurtă perioadă în care Cehia reuşise să restabilească egalitatea, Olanda s-a distanţat din nou, având acum trei goluri în faţă. 29-26, cu patru minute înainte de final
  • min.49: Olanda continuă să conducă la un gol diferenţă, 24-23, cu 11 minute înainte de final
  • min.38: Cehia încearcă din răsputeri să întoarcă soarta partidei, însă jucătoarele olandeze nu le-au permis până acum să se apropie la mai mult de un gol. Olanda conduce cu 21-20
  • min.30: Pauză în cel de-al treilea sfert al Campionatului Mondial: Olanda o conduce pe Cehia cu 17-16
  • min.20: Cehia şi-a revenit şi a recuperat din diferenţă, fiind condusă acum la diferenţă minimă, 9-10
  • min.14: Olanda continuă să domine cu autoritate partida, conducând cu 9-4
  • min.5: Start furibund pentru jucătoarele olandeze, care conduc cu 4-1

Olanda, vicecampioană a Europei în 2016, ajunsese în sferturi după victoria Japoniei, scor 26-24, la capătul unui meci extrem de echilibrat, decis după prelungiri.

De partea cealaltă, Cehia era echipa care a eliminat-o pe România după un meci dramatic, decis în ultima secundă, scor 28-27.

rezultate sferturi + program

Suedia - Danemarca 26-23 (detalii despre meci, aici)
Franţa - Muntenegru 25-22 (detalii despre meci, aici)
Olanda - Cehia 30-26 
Norvegia - Rusia, azi 21:30 (detalii, despre meci, aici)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
ertyuiop
ertyuiop  •  13 Decembrie 2017, 21:01

Echipa constienta de valoarea ei, le-a luat tare, s-au relaxat, dupa care au terminat in forta! Era evident ca Olanda isi merita statutul in careul de asi!

100002473541087
Danut Ognean  •  13 Decembrie 2017, 20:33

foarte bine! felicitari olanda! cehoaicele au primit ce au meritat

1319238838149008
Serban Radu  •  13 Decembrie 2017, 20:11

Hotie pe fata . Cel mai partinitor arbitraj . Stim cine trebuie sa castige .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează