Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 decembrie 2017 09:22
Lazio, viitoarea adversară a FCSB-ului din "16-imile" Europa League, s-a calificat marți seara în semifinalele Cupei Italiei după ce a învins-o la limită pe Fiorentina, 1-0.
Unicul gol al partidei a venit în minutul 6, atunci când Lulici l-a învins elegant pe Dragowski după ce fusese angajat perfect de Milinkovici-Savici. VIDEO
Ștefan Radu a fost titular pentru laziali, evoluând pe toată durata partidei.
Lazio l-a pierdut încă din prima repriză pe atacantul ecuadorianul Felipe Caicedo, care s-a accidentat în minutul 26 și nu a mai putut continua partida din cauza unor probleme musculare. Acesta a fost înlocuit cu Ciro Immobile.
Echipa de start a lui Lazio: Strakosha - Bastos, de Vrij, Șt. Radu - Basta, Parolo, Lucas Leiva, Milinkovici-Savici (87. L. Alberto), Lulici - F. Anderson (59. J. Lukaku), Caicedo (26. Immobile)
Antrenor: Simone Inzaghi
Lazio e viitoarea adversară a FCSB-ului din grupele Europa League, cele două urmând să se înfrunte în dublă manşă, pe 15 şi 22 februarie.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”