FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Destăinuirea incredibilă a lui Gigi Becali: "Mama m-a născut într-un lagăr de concentrare"

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 decembrie 2017 20:57

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit într-un interviu pentru ziarul Capital despre copilăria sa și a făcut o destăinuire incredibilă.

"Copilăria mea o consider frumoasă, dar am trecut şi prin încercări. Pentru că eu am fost născut în lagărul de concentrare. Şi mama mea, când era însărcinată, se ruga să aibă un băiat. Părinţii mei aveau deja două fete şi cei din comunitate îi spuneau mamei că o să mai facă o fată şi o să îi mănânce ginerii averea. Că aşa e tradiţia la noi, la machedoni, e important să ai băiat. Şi mama s-a rugat nouă luni de zile ca să aibă un băiat cu stea în frunte, îmi povestea ea. Şi m-a născut pe mine.

Şi eu astăzi cred că m-a născut cu stea în frunte. Pentru că nu se poate să îi ofere Dumnezeu atât noroc şi avere unui om. Familia mea era una de refugiaţi. Tata s-a născut în Albania, iar mama în Bulgaria. Făceau parte din aceeaşi comunitate.

Au fost deportaţi în Dobrogea, apoi în Bucovina, apoi în Oltenia, de aici în Banat, iar din Banat în Bărăgan, respectiv la Brăila, acolo unde m-am născut eu, în lagărul de concentrare. La acea vreme, machedonii erau consideraţi un pericol pentru sistemul comunist şi nu aveau voie să locuiască la graniţe", a declarat Becali pentru publicația citată.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (26)
haideusicfr
haideusicfr  •  01 Ianuarie 2018, 13:44

Becali a avut turma de oi de pe vremea regimului in care ceilalti nu aveau voie sa aiba nimica. Celalalt Borcea vindea butelii pe sub mana. Au profitat de vechiul regim si mai apoi de ämicii"din acele vremuri. De unde a avut atata amar de pamant in jurul Bucurestilor?

zizu
zizu  •  01 Ianuarie 2018, 11:45
Postat de romeverest pe 01 Ianuarie 2018, 11:33

"Recrudescenţa naţionalismului românesc în perioada interbelică, mai ales sub forma mişcării legionare, i-a atras şi pe noii cetăţeni români din Cadrilater, pe aromâni. Naţionalismul lor a fost dublat şi de nemulţumirea colectivă faţă de condiţiile oferite de guvernele României, pe care le acuzau de nerespectarea condiţiilor de emigrare. Cea mai mare parte a colonizării s-a efectuat în perioada marii crize economice, ceea ce a determinat întârzieri şi chiar limitări ale ajutorului de stat promis la colonizare. Aşa se explică de ce asasinarea premierului I.G. Duca de către legionari i-a avut protagonişti pe aromâni. Mişcarea Legionară şi-a găsit mulţi adepţi printre aromâni, ceea ce le-a atras ulterior repercusiuni" ...iata ce ne spune Historia !! Afirmatia lui Becali,precum ca aromanii nu trebuiau sa stea la granite, este contarzisa chiar de el insusi, intrucat toate regiunile unde au fost deportati se afla la granitele tarii !!

becali,ca de obicei exploateaza orice,doar in beneficiul propriu! e in stare sa zica faptul ca si m viteazu tot machidon a fost si persecutat de comunisti! cum dracu sa fii persecutat de comunisti si sa fii bara bara cu fam ceausescu?

romeverest
romeverest  •  01 Ianuarie 2018, 11:33

"Recrudescenţa naţionalismului românesc în perioada interbelică, mai ales sub forma mişcării legionare, i-a atras şi pe noii cetăţeni români din Cadrilater, pe aromâni. Naţionalismul lor a fost dublat şi de nemulţumirea colectivă faţă de condiţiile oferite de guvernele României, pe care le acuzau de nerespectarea condiţiilor de emigrare. Cea mai mare parte a colonizării s-a efectuat în perioada marii crize economice, ceea ce a determinat întârzieri şi chiar limitări ale ajutorului de stat promis la colonizare. Aşa se explică de ce asasinarea premierului I.G. Duca de către legionari i-a avut protagonişti pe aromâni. Mişcarea Legionară şi-a găsit mulţi adepţi printre aromâni, ceea ce le-a atras ulterior repercusiuni" ...iata ce ne spune Historia !! Afirmatia lui Becali,precum ca aromanii nu trebuiau sa stea la granite, este contarzisa chiar de el insusi, intrucat toate regiunile unde au fost deportati se afla la granitele tarii !!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează
Close