Articol de Socaciu Narcis - Publicat luni, 01 ianuarie 2018 14:59
Presa engleză anunță că Pep Guardiola îl vrea la Manchester City pe francezul Samuel Umtiti, în prezent sub contract cu FC Barcelona. Tehnicianul a fost impresionat de prestațiile apărătorului în tricoul blaugrana.
Conform informațiilor apărute în presa engleză și preluate de Mundo Deportivo, City vrea să achite direct clauza de reziliere a fundașului francez de la Barcelona la fel cum a procedat în vara trecută PSG cu Neymar.
Transferat în vara lui 2016 de la Lyon pentru 25 milioane de euro, Umtiti are în contract o clauză de 60 milioane de euro. În cazul în care ajunge la City pentru această sumă, Umtiti ar depăși recordul lui John Stone care a fost cumpărat în 2016 de la Everton pentru 55 milioane de euro. Acest record a fost bătut recent de Van Dijk care a ajuns la Liverpool pentru 85 milioane de euro devenind cel mai scump fundaș din istorie.
Barcelona îi pregătește un nou contract lui Umtiti care îi va aduce un salariu mai mare și o clauză de reziliere de peste 100 milioane de euro.
Francezul a jucat în 62 de meciuri pentru Barcelona în toate competițiile și a marcat un gol. Fundașul are contract cu catalanii până în 2021 și primește un salariu de 4 milioane de euro pe an.
surse: The Sun, Dailymail.co.uk