Articol de GSP - Publicat duminica, 07 ianuarie 2018 13:29
Gică Hagi și fiul său au revenit în țară, după ce antrenorul a petrecut câteva zile la Firenze, pentru a negocia transferul lui Ianis Hagi.
După mai multe discuții cu șefii Fiorentinei, Gică Hagi s-a arătat încrezător că îl poate repatria pe mijlocașul de 19 ani, vândut în vara lui 2016 pentru 2 milioane de euro.
"Aici rămâne, nu mai pleacă! Tratativele sunt avansate, chiar foarte avansate. Sper să îl avem cu noi când începem campionatul în Liga 1. Noi sperăm să ajungem la un acord cu Fiorentina. Ianis se va pregăti în această iarnă cu echipa FC Viitorul", a spus Gică Hagi, potrivit TV Digi Sport.
Viitorul a făcut o ofertă de 2 milioane de euro pentru Ianis, exact suma plătită de italieni pentru Hagi jr. Ianis a jucat în acest sezon la Fiorentina Primavera, bifând 6 meciuri și două goluri, iar în Seria A a jucat 54 de minute, în sezonul trecut.
750.000 €este cota lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.de