Articol de GSP - Publicat duminica, 07 ianuarie 2018 23:36
Nici 2018 nu este mai bun la Real Madrid. Cel puțin nu în La Liga. Galacticii n-au reușit decât un rezultat de egalitate pe Balaidos, scor 2-2, cu Celta Vigo.
E clar că jocul echipei lui Zinedine Zidane nu funcționează așa cum trebuie, drept dovadă stând rezultatele din ultima vreme. Doar o singură victorie au madrilenii în ultimele 4 meciuri de campionat.
Wass a deschis scorul pentru Celta Vigo în minutul 33. Mijlocașul a fost găsit excelent de Iago Aspas și l-a lobat cu o scăriță de efect pe Navas.
Până la pauză avea să fie 2-1 pentru Real Madrid însă. În doar două minute oaspeții au întors scorul. Autor al reușitelor a fost de fiecare dată Bale. Prima a venit în minutul 36, când servant a fost Kroos, iar a doua în 38, când Isco a pasat decisiv.
Real Madrid a dominat a doua repriză,însă marile ocazii au fost la poarta ei. Iago Aspas a irosit un penalty în minutul 72, însă Celta Vigo n-a mai iertat 10 minute mai târziu. A dat lovitura prin tânărul Maximiliano Gomez. La doar 21 de ani a avut tăria să trimită excelent cu capul din 6 metri și a adus un punct prețios echipei sale.
Celta Vigo are 22 de puncte și e abia pe locul 14. O despart însă doar două lungimi de locurile 8, 9 și 10, ocupate de Bilbao, Leganes și Betis, toate cu același număr de puncte. Real Madrid are doar 32 de puncte și e pe locul 4. Are un meci mai puțin decât Barcelona, Atletico Madrid și Valencia. Catalanii au 48 de puncte, cu 16 peste Real, Atleti are 39, iar liliecii au 37 de puncte.
LIVETEXT CELTA VIGO - REAL MADRID 2-2
D. Wass (33), M. Gomez (82) / G. Bale (36, 39)
*Aspas a ratat un penalty în minutul 72
VEZI AICI VIDEO / VEZI AICI LIVETEXT
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”