INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANCHETĂ

VIDEO Șocant! O echipă e acuzată că "a trucat meciuri cum nu a mai făcut-o nimeni niciodată": 53 de blaturi în nici 6 ani

FOTO; Guliver/GettyImages
FOTO; Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 20 martie 2018 10:09

Skënderbeu Korçë a fost suspendată 10 ani din cupele europene și amendată cu un milion de euro, după acuzațiile grave strânse într-un document UEFA descoperit de The Guardian.

Skënderbeu Korçë, fondat în urmă cu 93 de ani, nu cucerise decât un trofeu până în 2011. Un singur titlu, în 1933. Totul s-a schimbat însă radical din ianuarie 2010, când Agim Zeqo a devenit președintele clubului albanez. Din acel moment, roș-albii, care se zbăteau înainte în zona retrogradării, au început să câștige. Și nu se mai opreau: au fost de 6 ori la rând campioni, între 2011 și 2016. 

4 blaturi în Champions și Europa League

În același timp, au pornit și aranjamentele, în orice competiție, într-un ritm frenetic. Potrivit BFDS, sistemul UEFA de detectare a blaturilor pentru mafia pariurilor, s-au descoperit 53 de meciuri trucate între noiembrie 2010 și aprilie 2016 în amicale, competițiile interne și europene. Inclusiv două partide din preliminariile Champions League și două din grupele Europa League, toate din sezonul 2015-2016. 

Acuzațiile grave strânse într-un document secret UEFA (nu e public, dar nici dezmințit la Nyon), dezvăluit de The Guardian, au convins forul continental să suspende Skënderbeu 10 ani și să-i dea o amendă de un milion de euro (titlul din 2016 i-a fost retras). După ce fusese exclusă inițial o stagiune, în 2016-2017. Era prea puțin.

Doi președinți și ministrul de Finanțe

Agim Zeqo a pus la cale acest plan, continuat de actualul președinte al grupării, Ardjan Takaj (numit în 2012), afacere dirijată din umbră de Ridvan Bode, fostul ministru albanez de Finanțe. "Cel care deținea puterea, conexiunile și informațiile pentru a influența jocurile formației. Ani la rând".

Conform surselor UEFA, "Skënderbeu a trucat meciuri cum nu a mai făcut-o nimeni niciodată în istoria fotbalului", obținând milioane peste milioane, în timp ce mafia pariurilor câștiga miliarde. "În acest club, nu există respect pentru integritatea sportului". 

"E ceva în neregulă"

În vara și toamna lui 2015, a lovit și Champions, și Europa League. După 6-4 la general (4-1 și 2-3) cu Crusaders, în turul 2 preliminar, și 2-6 (1-2 și 1-4) cu Dinamo Zagreb, în play-off (ambele în Ligă), a șocat și în a doua întrecere în aceeași stagiune: ultimul loc în grupa H, cele mai dubioase întâlniri fiind 1-5 cu Sporting și 0-3 cu Lokomotiv. 

Împotriva lui Sporting, s-a mizat masiv la casele de pariuri - minimum 6 goluri înscrise - când scorul era 0-4. Iar contra lui Lokomotiv, pe minimum trei goluri, la 0-1, cu cinci minute înainte de final.

În Ligă, după ce câștigase acasă, 4-1 cu Crusaders, Skënderbeu conducea și în retur, 2-1. Apoi, dintr-o dată, albanezii s-au oprit. Au pierdut cu 3-2, primind două goluri în prelungiri: 90+2, 90+3! S-au pariat sute de mii de dolari și euro numai pe acest sfârșit de meci straniu. După acea partidă, portarul lui Crusaders, Sean O'Neill, a postat pe Twitter: "Dacă UEFA nu investighează ce s-a întâmplat azi aici, atunci e ceva în neregulă". 

"Sunt gata să înfrunt orice tribunal"

Toți cei acuzați în documentul UEFA au negat pentru The Guardian orice participare la aranjamente. "Dezmint vehement că s-au făcut blaturi în timp ce eram eu președinte. Sunt gata să înfrunt orice tribunal, dacă e nevoie", a declarat Agim Zeqo, fostul președinte al clubului. Ardjan Takaj, actualul boss, care controla din culise mai multe case de pariuri, a dat același răspuns: "Nu am fost implicat, direct sau indirect, în nicio acțiune pentru a manipula rezultatului unui meci. Nici eu, nici persoane apropiate mie". 

Nici jucătorii nu au recunoscut. Portarul Orges Shehi, 40 de ani, și acum în lot, afirmă: "Cred în valorile sportului, am încercat mereu, în întreaga mea carieră, să fiu un exemplu pentru generațiile viitoare". Iar fundașul Tefik Osmani, 32 de ani, și el încă la Skënderbeu, spune atât: "Nu e nimic adevărat". 

"Skënderbeu a fost un vehicul pentru crima organizată. A manipulat meciuri pentru a obține profituri la pariuri la scară mondială" Document UEFA, preluat de The Guardian

"Nu am fost niciodată parte la asemenea acțiuni și nici nu am știut de orice încercare de a influența rezultatul vreunei partide" Ridvan Bode, fost ministru albanez de Finanțe

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (2)
dakesis
dakesis  •  20 Martie 2018, 12:32

probabil ca si printre albanezi sunt unii care zic ca statul paralel e de vina:) Saracii albaneji, ce rai sunt astia de la UEFA cu ei, cum au scos si ei capul in lume, cum au luptat sa castige campionatel alea, ca nite lei, saracii, ca sa vina acum astia rai din Europa, sa le fure munca... Ntz Ntz Ntz...

bulldenej
bulldenej  •  20 Martie 2018, 11:52

... oau, ce ne-am speriat ... am crezut ca e vorba de dan-penalty si echipa lui de simulatori-antijoc !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează