Articol de GSP - Publicat marti, 27 martie 2018 12:40
România U19 și Ucraina U19 joacă azi, de la ora 19:00, într-un meci care va decide echipa care se va califica la Campionatul European din 2018. Partida este liveTEXT și liveVIDEO pe GSP.RO.
- Meciul se joacă la Ploiești, pe "Ilie Oană", iar intrarea este gratuită.
- După două meciuri, România are 6 puncte, iar Ucraina are 4 puncte. Pentru a se califica la EURO, "tricolorii" trebuie să nu piardă azi.
La meciul din această seară, decisiv pentru calificarea la Campionatul European, naționala României va avea partea de o susținere importantă. Potrivit surselor GSP.RO, la meci va veni o parte din Peluza Latină, una dintre cele mai importante și spectaculoase facțiuni din galeria Petrolului.
Fanii vor fi prezenți în număr important, vor fi îmbrăcați în negru și vor susține naționala de juniori pe întreaga durata a meciului.
Echipele probabile:
România: A. Vlad - Haruț, Screciu, T. Băluță, Neciu - Vl. Dragomir, Dulca - Moruțan, Drăguș, Mățan - Sîntean.
Rezerve: Al. Costache, Micovschi, Boboc, R. Lazăr, L. Gheorghe, Trușescu, R. Moldoveanu, Merloi
Selecționer: Adrian Boingiu
Ucraina: Kuceriuk - Mikolenko, Bondar, Snurițin - Safronov, Bieliaiev, Hahlov, Kornienko - Kașciuk, Supriaha, Buleța.
Rezerve: Kojuhar, Veremienko, Ceh, Kulakov, Musolitin, Kozîrenko, Remeniuk, Avramenko
Selecționer: Oleksandr Petrakov
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”