INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  AS ROMA - BARCELONA 3-0

Secretul din spatele Romantadei » A visat schimbările într-o noapte: "O idee nebună. Dacă ieșea rău, eram mort!"

Foto: Reuters +15   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 11 aprilie 2018 11:39

Antrenorul Romei a visat schimbarea a 3 fundași în noaptea de după eșecul cu Fiorentina. ”O idee nebună, nu a fost noroc. S-a născut o nouă filozofie și vrem să jucăm finala”, anunță Di Francesco.

Un debutant în Ligă, la 48 de ani, i-a predat o lecție de fotbal antrenorului Barcelonei, reușind Romantada și una din cele mai mari surprize ale secolului în Ligă.

Eusebio Di Francesco a crezut în miracole și a câștigat, categoric, duelul tactic cu Ernesto Valverde, incapabil să replice pe Olimpico la strategia și mutările rivalului. Modulul cu trei stoperi, presingul ultraofensiv și agresivitatea la extrem au supus invincibila trupă blaugrana. Care nu și-a făcut jocul obișnuit de pase, n-a avut ocazii mari până la 0-3 și a pierdut total mijlocul terenului.

"Dacă ieșea rău, eram mort"

"După eșecul cu Fiorentina, n-am dormit până la 5 dimineața și, cum sunt nebun, mi-a venit ideea să schimb sistemul de joc pentru a pune o presiune mai mare pe Barca. Dacă ieșea rău, eram mort. Dar n-a fost noroc să batem o echipă neînvinsă în Ligă. S-a născut o nouă filozofie și vrem să jucăm finala de la Kiev", anunță tehnicianul adus în vară de la Sassuolo, în locul lui Spalletti.

Linia de patru - Florenzi, Schick, Nainggolan și Kolarov - din spatele lui Dzeko (un gol și penalty scos), care a patrulat între Pique și Umtiti, și ultraprotecția defensivă cu De Rossi (fantastic) și Strootmann au demontat, piesă cu piesă, mașina de fotbal catalană.

Iar introducerea lui Under, assist din corner la "capul" gladiatorului Manolas, a pus cireașa pe tortul capitolin. 

Vezi VIDEO cu golurile partidei!

3-0 este scorul cu care antrenorul Di Francesco l-a bătut pe Valverde pe 15 septembrie 2016, în Sassuolo - Bilbao, din grupele Ligii Europei. Era debutul european

3 echipe au răsturnat un handicap de cel puțin 3 goluri în istoria Ligii, Deportivo, cu Milan (4-0 în 2003-'04), Barcelona, cu PSG (6-1 în 2016-'17) și Roma, aseară

34 de ani au trecut de la precedenta calificare a Romei în semifinalele Ligii/CCE. În 1984, a pierdut finala cu Liverpool, chiar pe Olimpico (1-1, 2-4 la penaltyuri)

"Italia avea nevoie de o echipă cu greutate europeană și noi am dovedit că merităm să fim în semifinale. Am jucat de nota 10. Cu felicitări!"
Eusebio Di Francesco, antrenor Roma

"Roma a făcut un joc extraordinar și trebuie să-i felicităm. N-am fost capabili să ne ridicăm la nivelul acestui meci. Ne pare rău pentru fani"
Ernesto Valverde, antrenor Barcelona

Citește și: VIDEO Mai ceva ca Becali! Cum a sărbătorit patronul Romei calificarea senzațională în fața Barcelonei

Citește și: Iniesta, despărțire tristă de Liga Campionilor » Ultimul meci pentru legenda Barcelonei

Citește și: Marca a inclus-o pe Steaua în TOP 5 cele mai rușinoase eșecuri suferite de Barcelona în Europa

Vezi și:  VIDEO Imagini superbe din vestiarul Romei după calificare: Totti și Lobonț s-au prins în horă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
mega2005
mega2005  •  11 Aprilie 2018, 13:26

Ma cam saturasem de barcelona. Toata ziua barcelona mesii ..iniesta si altii. Sa mai lase si pe altii sa iasa in fata. Ma bucur ca au fost eliminati.

fibra
fibra  •  11 Aprilie 2018, 12:58

Schimbari,neschimbari pe Roma nu am vazut-o in ultimii ani jucand atat de bine,dar si Barcelona a fost de o indolenta si brambureala,ce numai in asa numita Liga 1 de la noi vezi mereu. Felicitari jucatorilor si suporterilor senzationali ai Romei.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează