FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CFR CLUJ, DUMINICĂ, 20:45, DIGI, TELEKOM, GSP

Anunț categoric: cine pierde pleacă! Derby-ul e decisiv pentru Dică și Petrescu

Articol de - Publicat vineri, 27 aprilie 2018 09:02

Petrescu nu a glumit, chiar e foarte aproape să se despartă de CFR după un singur sezon în Gruia. Nici el nu e fericit, nici conducerea nu mai e încântată cu Dan.

Dică sau Dan Petrescu se află înaintea ultimelor partide la angajatorul actual. Măcar unul dintre ei va pleca după finalul sezonului. Pe Nicolae îl salvează doar câștigarea campionatului, în cazul lui Dan nu mai e sigur că va continua nici măcar dacă o să devină campion.

Fostul internațional a anunțat după egalul cu Poli Iași că are bagajele pregătite: "Câteva etape mai sunt până o să plec. Gata, mă retrag! Dacă Gigi s-a retras din fotbal și acum îl ajută arbitrii, mă retrag și eu, poate așa o să fie și CFR avantajată!".
Afirmația nu a fost una pronunțată la nervi, din cauza punctelor pierdute, Dan chiar se gândește să plece! Și nici conducerea nu mai e încântată să continue colaborarea cu el.

Șefii clubului credeau astă-vară că au dat lovitura fiindcă l-au convins pe Petrescu să revină în România, însă relația s-a mai tocit între timp. Nu sunt încântați nici de jocul echipei, nici de atmosfera de conflict permanent pe care a creat-o și pe care a cultivat-o Dan.

Oficialii de la CFR au insistat în declarații că obiectivul din acest sezon nu e titlul, că abia la anul clubul își va propune așa ceva, dar strategia a fost făcută, în realitate, pentru câștigarea campionatului.

De aceea s-a mizat pe jucători cu experiență mare și cu vârste înaintate. Hoban, Culio, Vinicius, Deac nu constituie alegeri pentru o construcție pe termen lung, s-a dorit ca ei să asigure un succes instant.

Or, obiectivul a ajuns să depindă de derby-ul de duminică. Doar o victorie i-ar readuce pe vișinii în postura de favoriți la titlu. Egalul îi mai lasă să spere, eșecul îi apropie pe steliști de trofeu. 

2 e numărul trofeelor pe care le-a câștigat Petrescu în România: un titlu cu Unirea Urziceni și o Supercupă cu ASA Târgu Mureș. De la ardeleni a plecat imediat după startul stagiunii, atras de o ofertă din China

Nu e sigur că ar mai continua Petrescu nici în cazul în care ar deveni campion, din cauza atmosferei proaste din Gruia. Dică are ocazia să câștige un contract pe încă un an, cu condiția să devină campion.

"Ia titlul, a doua zi va avea pe masă contractul, doar să semneze!" a fost promisiunea lui Becali. Nicolae a venit astă-vară din Liga a 3-a, de la FC Argeș, și a primit un acord pe un singur sezon, în care trebuie să-și demonstreze valoarea ca să mai fie păstrat. 

Mara încearcă să ascundă supărarea

Intenția lui Petrescu de a schimba din nou campionatul e mascată de o declarație a managerului sportiv Bogdan Mara. "Dan va continua la CFR și în sezonul următor", a spus finul lui Petrescu după ce antrenorul făcuse anunțul deja.

Mara speră ca afirmația lui să-i păstreze pe jucători concentrați și preocupați în finalul stagiunii, echipa să nu se relaxeze cu gândul că antrenorul oricum va pleca în curând. 

clasament

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
Handbal
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Superliga
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul
Superliga
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
haideusicfr
haideusicfr  •  27 Aprilie 2018, 14:39

Pleacati-ati voi pana va chem inapoi!

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  27 Aprilie 2018, 10:54
Postat de catalin_cj pe 27 Aprilie 2018, 10:49

La ce echipa are Petrescu trebuia sa joace altfel. Dar parca toate alegerile lui sunt împotriva echipei. Scapi de urko Vera ca să îl iei pe tucudean... Mi se pare sabotaj. Pe lângă asta condiția fizica a CFR-ului e sub orice critica, toate echipele începând cu fcsb și terminând cu Juventus au dominat CFR-ul copios din minutul 60. Singurul meci în care au mișcat ceva după min 60 a fost cu Iașiul dar atacurile în valuri au fost haotice și fără țintă. Mie unul jocul CFR-ului nu prea îmi da speranțe în meciul de duminica. Jucători buni dar parca fiecare are alt obiectiv.

Cum ar zice eminentul comentator _gazaev, catalin_cj, intr-o incercare disperata de a destabiliza pe clujeni, uita de ziua Z (9 mai), ce ar putea fi fatidica pentru clubul condus din pipera de razboinicul "luminatilor", fc fcsb ...

catalin_cj
catalin_cj  •  27 Aprilie 2018, 10:49

La ce echipa are Petrescu trebuia sa joace altfel. Dar parca toate alegerile lui sunt împotriva echipei. Scapi de urko Vera ca să îl iei pe tucudean... Mi se pare sabotaj. Pe lângă asta condiția fizica a CFR-ului e sub orice critica, toate echipele începând cu fcsb și terminând cu Juventus au dominat CFR-ul copios din minutul 60. Singurul meci în care au mișcat ceva după min 60 a fost cu Iașiul dar atacurile în valuri au fost haotice și fără țintă. Mie unul jocul CFR-ului nu prea îmi da speranțe în meciul de duminica. Jucători buni dar parca fiecare are alt obiectiv.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează