Articol de Marian Ursescu, Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 12 mai 2018 09:00
Norvegianca Amanda Kurtovic, în vârstă de 26 de ani, a identificat părțile pozitive și negative ale echipei sale și abia așteaptă să joace alături de coechipiere competiția care debutează azi la Budapesta.
- CSM București - Gyor se joacă azi, de la 16:15, în semifinalele Final Four-ului. Meciul este liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport și TV Telekom Sport.
Amanda Kurtovic e una dintre cele mai tinere jucătoare de la CSM București. Poate să joace pe partea dreaptă atât extremă, cât și inter. E o răsfățată a handbalului pe care l-a îmbrățișat grație tatălui său, care a fost portar și care e de origine croată.
Ea s-a născut la Karlskrona, în Suedia, de unde este mama sa, dar la șase ani a ajuns în Norvegia. De ce e răsfățată? O spune chiar ea, pentru că la 20 de ani a devenit campioană mondială, la 21 olimpică, iar la 25 europeană cu echipa Norvegiei.
Locuiește la Sandefjord, a evoluat la Nordstrand IF, la Byasen, la Larvik, la Viborg și la Oppsal, iar de anul trecut a decis să vină la CSM București. Azi, alături de colegele sale, va încerca să se califice în finala Ligii Campionilor.
- Amanda, care sunt plusurile și minusurile echipei tale pentru Final 4?
- Plusul este că atunci când avem o zi bună jucăm extraordinar, atunci simt că nimeni nu ne poate învinge. Partea negativă este că există o mare diferență între zilele bune și cele proaste. Am avut unele meciuri în care am trecut prin această situație, când nimic nu funcționa și eram doar jucătoare individuale. Cred că nu putem câștiga niciun trofeu dacă jucăm individual. Trebuie să evoluăm împreună, ca o echipă, să facem lucruri una pentru alta ca să câștigăm această competiție. Dacă prindem o zi bună, facem lucrurile corect așa cum am vorbit și cum ne-am pregătit, respectăm disciplina, nu cred că Gyor poate să ne învingă.
"Un pas imens"
- Cum a fost primul an la CSM?
- Puțin mai greu la început, pentru că mi-a fost dor de familia mea, nu-mi găseam locul în echipă, nu mă regăseam în această formulă, dar după Crăciun m-am simțit din ce în ce mai bine. Chimia și atmosfera din echipa erau mult mai bune. Încet-încet le-am cunoscut pe fete, orașul, mă bucur că am venit aici și mă simt în siguranță în echipă, mi-am găsit rolul și când acest lucru se întâmplă pot juca un handbal bun.
- De ce ți-a fost greu, e vorba despre cultura noastră?
- Nu, când jucam la Larvik mă simțeam tot timpul în siguranță, familia mea era mereu aproape, la doar cinci minute de mine. A fost un pas imens să mă mut atât de departe de ei. Însă acesta m-a ajuta să cresc ca persoană și ca jucătoare.
- Știai unde vii, ce fel de țară e România?
- Nu prea multe. Am jucat împotriva celor de la CSM cu Larvik sezonul trecut, dar nu am stat să merg să vizitez orașul. Am auzit de Dracula, dar nu mai mult. Am avut parte de o experiență pozitivă de când m-am mutat aici, oamenii sunt foarte politicoși.
- Cu cine te înțelegi cel mai bine din echipă?
- Cu Marit Frafjord. Ea este unul dintre motivele pentru care am venit aici. Am decis aproape în același timp să semnăm. A fost foarte bine să o am cu mine. Mă simt în siguranță cu ea. M-a ajutat mult mai ales în primele șase luni, când a fost foarte greu pentru mine.
- Părinții tăi au venit să te viziteze?
- Da, de mai multe ori, în special mama, care a venit de șase-șapte ori în acest an. Mi-a promis înainte să mă mut că va veni o dată la șase săptămâni. Tata e ocupat, e antrenor la o echipă în Norvegia, e și profesor la o academie de handbal, dar și el a venit de două ori.
"Am trăit mult din talent"
- Ai rezultate bune cu echipa Norvegiei, cum e să fii campioană mondială, europeană, olimpică?
- Sunt fericită să joc alături de cele mai bune fete din lume, avem o cultură extraordinară. Prima oară am ajuns la echipă la Campionatele Mondiale din 2011, în Brazilia, mi-am început cariera cu o medalie de aur.
- Tu ai ales handbalul sau el te-a ales pe tine?
- Cred că amândouă (zâmbește). Am trăit mult din talent, pe la 16-17 ani mi-am dat seama că nu mai pot continua așa, că trebuie să încep să mă antrenez mai dur, să fiu mai serioasă. Am ales să fiu așa, și astfel am ajuns unde sunt acum.
- Poți alcătui un top al momentelor frumoase din cariera ta?
- Clar pe primele locuri e medalia de aur de la JO în 2012. Nu cred că în acel moment am realizat ce s-a întâmplat. Alergam prin sală cu steagul și eram foarte bucuroasă, dar când am ajuns acasă mi-am dat seama. Sunt foarte recunoscătoare pentru ce mi s-a întâmplat, mai ales că aveam doar 20 de ani.
- Cum ai reușit să rămâi cu picioarele pe pământ?
- Am fost foarte onestă cu mine, știu că uneori pot fi încrezută, dar nu vreau să fiu rea. Îmi doresc să respect pe toată lumea.
- Ce îți place să joci, extremă sau inter?
- Inter. Chiar dacă nu sunt foarte înaltă, am 1,76 m, niciodată nu am fost cea mai rapidă sau cea care a sărit cel mai sus, dar îmi place să mă consider o jucătoare inteligentă și de aceea am câștigat mult. E ceva ce am în sânge, poate pentru că sunt balcanică. Poți vedea imediat diferențele între o jucătoare scandinavă și una din Balcani. Cele din urmă cresc cu mingea în mână. Tot timpul mi s-a spus că citesc jocul foarte bine, că sunt mereu cu un pas înainte, poate dacă eram puțin mai înaltă, avem o detentă mai bună și eram mai rapidă, aș fi fost de neoprit (râde).
Fanii din România la alt nivel
- Cum e să joci împotriva unor jucătoare cu care ai fost în aceeași echipă?
- E normal. Sunt obișnuită să joc împotriva prietenilor. Când începe meciul intru într-un fel de transă, e ca și cum dispar și nu contează cine e în fața mea. Sunt prietenă înainte de meci și, poate, după, dar nu timp de 60 de minute cât suntem pe teren.
- Ai simțit dragostea fanilor români?
- Da. Am primit flori, ursuleți, ciocolată. Îmi place să mă simt apreciată pentru ceea ce fac. E cel mai mare compliment pe care-l poți primi când fanii iubesc ceea ce faci. Poate una dintre cele mai mari diferențe pe care le-am simțit față de handbalul scandinav, fanii de aici sunt la un alt nivel. Sunt extrem de pasionați și fac o atmosferă incredibilă, pe care nu am mai experimentat-o până acum.
- Vecinii știu cine ești?
- Cred că da, după ce am bătut Gyor, era un bilet pe ușă pe care erau scrise unele cuvinte din inimă.
- Dar pe stradă oamenii te-au recunoscut?
- Da, eram la un restaurant cu mama pe Calea Victoriei și un tip trecea pe lângă și dintr-odată s-a oprit în fața localului. M-am gândit că poate m-a confundat și a plecat, dar s-a întors după trei minute. A intrat în restaurant, a venit la mine și mi-a zis: "Oh, Doamne, ești Amanda Kurtovic!". Iar mamei nu-i venea să creadă. Am făcut o poză împreună și m-am simțit foarte mândră.
- Cât timp îți ia să te pregătești pentru un meci?
- Pregătirea pentru un meci înseamnă pentru mine să mănânc la ora potrivită, să beau îndeajuns de multă apă. Machiaj nu folosesc, doar niște mascara, dacă sunt prea albă, în special iarna. Prefer să-mi petrec timpul cu altceva, îmi prind părul așa cum o fac la fiecare meci. În ziua unei partide vreau să mă gândesc la orice altceva, dar nu la meci. Nu mă uit la filmulețe, nu vorbesc despre meci. Mă uit la un serial, poate citesc ceva, poate ascult muzică.
Amanda la Jocurile Olimpice de la Londra, când a câștigat titlul cu Norvegia FOTO
Guliver/GettyImages
"Pot să fiu o scorpie"
- Dacă ai avea un carton cu ouă în cine ai arunca prima dată?
- În arbitri de cele mai multe ori. Dar am reușit să mă stăpânesc mai bine în ultima perioadă. Pentru că înainte dacă mi se părea că sunt nedreptățită mă gândeam la o fază tot meciul.
- Pari foarte calmă, nu mi te închipui nervoasă.
- Când sunt nervoasă pot fi o adevărată scorpie pe teren. Pe de altă parte, joc cel mai bun handbal atunci când sunt furioasă. Așa că uneori e bine să găsesc ceva care să mă supere pentru că în acel moment sunt concentrată și cu atitudinea cea mai bună.
- Te enervezi când adversarele tale te țin, te ciupesc?
- Da, pentru că nu e fair-play și devin foarte iritată.
- Încerci să te răzbuni?
- Da (cu voce joasă). Câteodată, dar cred că sunt o jucătoare fair-play. E greu să judeci obiectiv, fiindcă suntem acolo pentru victorie și am face orice pentru ea. Ți se pare că totul e împotriva ta. Că nu au fost pași, că nu meritai două minute. E greu să fii arbitru, nu mi-aș dori niciodată să fac această meserie.
"Abia aștept să jucăm. Din iulie, de când am pornit la drum împreună, ne-am fixat acest țel, a fost o călătorie lungă"
"Am început să ne gândim la meciul cu Gyor, am văzut unele partide, ne gândim la Gyor de ceva vreme. În ultima săptămâna a trebuit să ne îndreptăm atenția și spre noi pentru că altfel ne gândeam prea mult la Gyor"
"Înaintea unui meci important trebuie să am antrenamente bune pe toate palierele. Apoi trebuie să mănânc bine, să mă hidratez, să dorm bine. Totul e important"
"Mă uit la o mulțime de seriale, mă pasionează genul criminalistic, iar Scandinavia are ce oferi în acest domeniu. Am unul la care mă uit seara, înainte de culcare, altul când gătesc sau când spăl vasele. Mereu îmi doresc să fie sunet în jurul meu, nu-mi place liniștea."
"Stau foarte rău cu cititul, mă chinui la o carte de un an și tot mai am o sută de pagini. Cel mai mult citesc vara, pentru că sunt la plajă. Îmi place soarele, mă relaxează, îmi dă energie. În Scandinavia nu avem prea mult soare și de aceea mă bucur de fiecare clipă când apare"
"Nu pot spune că am gustat prea mult mâncare românească pentru că am continuat să mănânc ce aveam și acasă, mâncare italienească sau mexicană. Îmi place să gătesc, dar lucruri simple, câteodată mă aventurez și la cele complicate, dar de cele mai multe ori am ratat"
"Mama îmi păstrează medaliile, le-a înrămat pe toate și sper să-i mai duc una acum, când mă întorc în mai acasă"
"Fratele meu joacă fotbal, are 22 de ani, și este în liga norvegiană. Mama a făcut ceva gimnastică atunci când era tânără, iar tata a fost portar de handbal. Când eram mai mică, mama lucra mult pentru că e asistentă medicală, muncea mult noaptea, iar tata ne lua cu el la sală, unde am și crescut"
"Thorir Hergeirsson e antrenorul care mi-a dat o șansă. Cel mai mare pas l-am făcut când m-am mutat la Oslo, la 15 ani, pentru că tata era antrenor acolo. Am semnat un contract pe trei ani și atunci am făcut pasul la senioare. Tata a avut o influență importantă asupra carierei mele El m-a învățat tot ce știu"
" În iulie anul trecut, am avut unele zile libere și am mers cu prietenul meu la Constanța. A fost foarte frumos"
Amanda Kurtovic
"Per are multă energie"
Schimbarea lui Helle Thomsen cu Per Johansson (foto) înainte de meciul din "sferturi" nu a destabilizat-o prea mult pe Amanda Kurtovic. "O parte dintre fete au mai trecut prin așa ceva anul trecut, nu era ceva nou pentru ele. A fost liniște la echipă tocmai pentru că se mai întâmplase. Desigur, pentru Helle a fost foarte trist, dar echipa are același scop, acela de a câștiga Final 4, indiferent de antrenor. Per ne-a făcut să ne concentrăm în alt mod, are multă energie și a avut o influență pozitivă asupra echipei", a spus norvegianca.
Aceeași presiune
Amanda Kurtovic spune că nu există prea multe diferențe între handbalul din România și cel din Norvegia. "E aceeași presiune, oamenii se așteaptă mereu să câștigăm medalia de aur. E o mare dezamăgire dacă nu ești pe primul loc. Ca la ultimul CM, unde am luat argintul. Cel mai rău a fost să le văd pe coechipierele mele cum au reacționat, ca și cum ne-am clasat pe ultimul loc. La fel e și aici, la CSM, oamenii se așteaptă să câștigăm tot. E OK și noi ne dorim același lucru, de aceea suntem aici, de aceea ne antrenăm în fiecare zi, de aceea petrecem atât de mult timp împreunăm ca să câștigăm", a explicat ea.
O zi în București
Cum arată o zi din viața Amandei Kurtovic în capitala Românie? "Mă trezesc la nouă, iau micul dejun, beau cafea pe terasă. Apoi intru în sală de forță, de obicei alături de Marit Frafjord, pe la 10. După mai stau prin casă, mergem la prânz alături de echipă și vorbim tâmpenii. Mă întorc acasă, dacă urmează un meci poate mă uit la o partidă a acelei echipe sau poate mă uit la un serial. Dacă e zi cu antrenament cu mingea, merg la sală, apoi vin acasă, vorbesc cu familia pe FaceTime și direct la somn". Nu se plictisește pentru că aceasta e viața de sportiv, iar atunci când simte că nu mai poate le convoacă pe fetele din echipă la o ieșire. "Luni am mers la film, la "I feel pretty", am râs foarte mult. Eram toate foarte obosite din cauza antrenamentelor, dar ne-a prins bine".
Pregătire psihologică
Norvegianca în vârstă de 26 de ani nu se ferește să spună că lucrează și acum cu un psiholog, care a ajutat-o foarte mult. "E un fost arbitru de fotbal, care a devenit și psiholog și life coach. Știu că lucrează și cu oameni care nu fac sport. Vorbesc tot felul de lucruri cu el, de la «O, Doamne, ce mă fac că nu am mai înscris, ajută-mă» până la probleme de atitudine", a spus ea. "Acum doi ani mă gândeam prea mult la consecințe, că dacă o să ratez o să iau loc pe bancă. El m-a ajutat, dar și eu m-am ajutat. E mai ușor să ai această mentalitate când ești inter, pentru că poți să rezolvi situația în următoarea fază, când ești extremă ai poate două situații de a marca pe repriză".
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern