Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 16 mai 2018 08:49
Olimpiu Moruțan (19 ani) vorbește despre planurile sale la viitoarea echipă, FCSB, și admite că eroarea comisă în meciul-thriller cu Ucraina la U19 a însemnat o lecție dură de viață.
- Oli, ce s-a schimbat în viața ta după ce ai semnat cu FCSB?
- Orice jucător își dorește să ajungă la un club mare. Sunt fericit că mi s-a oferit această șansă, dar vă asigur că transferul în București nu mă va schimba. Voi rămâne același băiat echilibrat și ponderat. Mă interesează doar să muncesc, să cresc și să-mi ajut colegii pentru a face împreună performanță.
- Ai urmărit mai atent în ultima vreme meciurile viitoarei tale echipe?
- Da. Și-mi doresc mult să câștige campionatul! Cred că băieții pot obține titlul în ultima etapă, chiar dacă a existat acea sincopă neașteptată de la Iași. CFR poate face un pas greșit cu Viitorul. Steaua are un grup valoros și merită medaliile de aur ale acestui sezon.
- Vor fi așteptări mari de la tine la FCSB. Ești pregătit pentru provocare?
- Dacă n-ai presiune, nu simți că trăiești! Sunt motivat să dau maximum, să fiu puternic. Știu ce mă așteaptă, dar nu mi-e teamă de nimic. Vreau, deocamdată, să-mi fac treaba la Botoșani în etapele care au mai rămas, apoi abia aștept să intru în vestiarul Stelei!
- Ai apucat să vorbești cu cineva dintre viitorii tăi coechipieri?
- Am mai discutat cu Andrei Vlad, cu care mă știu de la loturile naționale de juniori. Și m-a sunat Pintilii după eliminarea din meciul cu Ucraina la U19 și ratarea calificării la Europene. A fost un apel surprinzător. Îi mulțumesc pentru încurajări și fiindcă s-a gândit la mine în acele momente!
- Te-a bulversat acea partidă?
- Recunosc, am greșit când mi-am scos tricoul în semn de fericire pentru golul marcat, dar pe moment nu am realizat că aveam deja un cartonaș galben. A fost efectul unei bucurii imense, am crezut că ne vom califica, dar, din păcate, a ieșit altceva până la urmă. Cred că n-o să-mi mai dau jos niciodată tricoul după ce înscriu!
- Te-ai dezumflat un pic și după ce ai fost urechiat de Gigi Becali și de Valeriu Iftime la scurt timp după ce s-a rezolvat transferul tău la FCSB?
- Nu. Adevărul e că, din cauza entuziasmului de moment, poate am fost mai delăsător în perioada care a urmat transferului. Însă mi-au prins bine acele critici publice. M-am trezit repede.
- Cu ce a devenit mai bun Moruțan în ultimul an?
- Am lucrat foarte mult la capitolul forță și am acumulat destul. Trag separat și la sală, în afara antrenamentelor, și o voi face în continuare pentru că trebuie să devin și mai puternic.
- Doar în play-out cu Botoșaniul în finalul contractului tău: se putea mai sus în acest sezon?
- Ce să mai zic? Am trăit numai dezamăgiri în ultima vreme: eșecul de la U19, ratarea play-off-ului cu FC Botoșani și eliminarea din Cupa României. Chiar dacă am prins semifinala, cred că puteam să punem mâna pe trofeu! A existat însă acel tur blestemat de la Craiova, în care ne-au dat gol de câte ori ne-au prins.
- În toamnă se reia campania de calificare la U21, poate dai acolo lovitura cu o calificare la Euro!
- Am fost deja titular la primul meci din campanie, în Liechtenstein. Eu îmi voi vedea de fotbal și sunt sigur că selecționerul va avea ochi pentru mine dacă o să evoluez bine la club. Eu nu mă autopropun!
"M-am bucurat că Universitatea Cluj, echipa unde am crescut, a obținut promovarea în divizia secundă. Ar fi frumos ca peste încă un sezon să-i întâlnesc în prima ligă, într-un meci Steaua - U" Olimpiu Moruțan
700.000 de euroa achitat FCSB la FC Botoșani pentru a cumpăra 80% din drepturile asupra lui Moruțan, care va avea un salariu de 10.000 de euro pe lună la roș-albaștri
Cinci lucruri inedite despre viitorul stelist
x Cel mai ciudat vis din ultima vreme
"M-am uitat recent la un meci al lui Dortmund, iar peste noapte am visat că eram coleg cu Reus și comunicam în limba română".
x Până la ce vârstă a crezut în Moș Crăciun
"Până pe la 12-13 ani! Îmi plăcea însă, fiindcă mi-a adus multe mingi și echipamente".
x Un obiect personal prețios
"Mi-am făcut zilele trecute o pereche de apărători speciale, pe care am trecut numele părinților, bunicilor, mătușile, unchii, verișorii. Sunt inscripționate peste zece persoane dragi mie".
x Cea mai dură pedeapsă din copilărie
"Stăteam și jucam fotbal pe afară toată ziua, iar ai mei îmi mai confiscau mingea uneori ca să mă ocup și de școală".
x Culoarea preferată
"Alb. Negru. Și de-acum roșu și albastru!".
Vezi și: S-a făcut! Gigi Becali a realizat azi primul transfer la FCSB: jucătorul s-a pozat deja la Palat
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora