Articol de GSP - Publicat joi, 17 mai 2018 00:37
Ediția tipărită de joi a Gazetei Sporturilor dezvăluie adevăratul motiv care a stat în spatele atacului pe care Gică Hagi l-a lansat la adresa selecționerului Cosmin Contra.
UPDATE 18:40
Gică Hagi a reacționat: "Din punctul meu de vedere, relația cu Ioan Becali a fost mereu foarte bună. Am colaborat foarte bine cu Giovani Becali și nu am avut, nu am și nici nu voi avea ce să-i reproșez, așa cum s-a speculat în articolul menționat, dar în acest moment lucrez cu un alt impresar".
"Regele" e convins că Giovanni Becali, apropiat al lui Contra, ar influența selecțiile la lot și i-ar bloca pe Ianis și pe ceilalți jucători de la Viitorul pentru că aceștia sunt reprezentați de un impresar rival, Pietro Chiodi.
"Cine comandă lucrurile? Toate indiciile mele duc spre acest lucru, că se fac convocările prin spate! Sunt prea mulți de la Viitorul? Poate se supără cineva, Cosmine, care ți-e drag ție!". Hagi a amestecat nervi și opinii în discursul cu care l-a "masacrat" pe Contra, dar a mai aruncat și aluzia aceasta: "Se supără cineva care ți-e drag ție!". La cine s-a referit? La Ioan Becali.
Ce motiv ar avea Giovanni să lucreze contra lui Hagi, să-i influențeze în direcția asta pe Contra și pe Pantaleo Corvino, cu care impresarul a făcut primul transfer în 2001, Gică Popescu la Lecce? Becali l-a reprezentat și pe fotbalistul Hagi, sunt amândoi aromâni și au avut o legătură puternică multă vreme. Relația s-a stricat în mai multe episoade:
1. Gică s-a supărat când a plecat de la echipa națională, în 2001, și s-a plâns că n-a fost susținut. Acuzația nu a fost îndreptată doar către Mircea Sandu, l-a vizat și pe Ioan Becali, care n-ar fi făcut "scut" pentru selecționer după ratarea calificării la Mondial în urma barajului cu Slovenia. Nu a simțit din partea lui ajutorul pe care-l aștepta.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”