Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto) - Publicat marti, 05 iunie 2018 15:52
Virginia Ruzici (63 de ani), singura jucătoare română care a câștigat un turneu de Mare Șlem, e prezentă zilele acestea la Paris, așa cum procedează în fiecare an.
Românca a fost premiată azi pe arena Philippe Chatrier pentru aniversarea a 40 de ani de la câștigarea trofeului de la Roland Garros, unicul succes al acesteia în turneele de Mare Șlem, performanță izbutită în 1978.
"Mă bucur că aici s-a îndeplinit unul dintre visele mele din copilărie. Turneul de la Paris rămâne cel mai mare pentru jucătoarele din România. Sunt emoționată să fiu din nou aici și vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut atunci să ajung la acest trofeu important", a declarat Virginia Ruzici.
Bernard Giudicelli, președintele Federației Franceze de Tenis, și Guy Forget, directorul turneului de la Roland Garros.
În finala din 1978, Virginia Ruzici a învins-o pe Mima Jausovec, 6-2, 6-2. Doi ani mai târziu, în 1980, Ruzici a mai disputat o finală la Roland Garros, pierdută în fața lui Chris Evert, 0-6, 3-6.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”