Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 07 iunie 2018 15:39
Președintele celor de la U Craiova, Marcel Popescu, spune că oltenii sunt dispuși să vândă o vedetă, dar numai după preliminariile Europa League.
Oltenii nu se mulțumesc doar cu participarea în preliminariile Europa League. "Asta e ca și cum avem dreptul să dăm la facultate, nu-i o performanță. Performanță va fi dacă și intrăm la facultate, adică în grupe", a punctat președintele Universității Craiova, Marcel Popescu, într-un interviu acordat Gazetei de Sud. Oficialul din Bănie susține că și politica de transferuri a clubului va fi în funcție de acest obiectiv.
"Nu oferim contracte pe viață"
"Fotbaliștii vin, scriu istorie aici, iar ulterior, în momentul în care apar oferte bune pentru ei, trebuie să plece. Nu facem parte din categoria cluburilor care se pot opune și oferă unor jucători contracte pe viață. Noi vindem o dată pe an. Că va fi Băluță cel care va pleca, Bancu sau Mitriță, vom vedea. Ne dorim să-i avem pe toți în preliminariile Ligii Europa și încercăm ca unul dintre ei să plece pe bani foarte mulți", susține Popescu.
Andre Santos a plecat
Deocamdată, după Popov, Craiova s-a despărțit și de Andre Santos. Președintele a explicat că "el avea o clauză de prelungire, pe care, de comun acord, nu am activat-o. Dominik Glavina este la final de contract, dar deocamdată rămâne pe loc".
" Mario Felgueiras? Adrian Stoian? Orice fotbalist de valoare poate deveni un subiect pentru Universitatea. Sita este însă din ce în ce mai deasă și cei pe care îi aducem sunt jucători de calitate"Marcel Popescu
Cantonament la Innsbruck
Jucătorii Craiovei vor reveni din concediu pe 17 iunie, iar o zi mai târziu au programată vizita medicală. Pe 20 iunie se pleacă în cantonament, la Innsbruck, Austria, unde se rămâne până pe 7 iulie. Adversarii din amicale încă n-au fost deciși. Pe 14 iulie, Știința își va disputa, cu CFR, Supercupa României, pe "Ion Oblemenco", de la 21:00.
Vezi și: Primul jucător care pleacă de la Craiova: "Am trei oferte, una e din România"
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”