FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

Corespondență din Polonia » "Sper să mai fiu chemat la națională" » Jucătorul-cheie din noua strategie a lui Hagi trage tare în cantonamentul Viitorului din Polonia + cine e cealaltă surpriză din lot

Tudor Băluță trage tare la antrenamentele Viitorului // FOTO: Ionuț Coman
Tudor Băluță trage tare la antrenamentele Viitorului // FOTO: Ionuț Coman

Articol de - Publicat duminica, 01 iulie 2018 11:59

Debutant în naționala lui Cosmin Contra la doar 19 ani, Tudor Băluță și-a câștigat deja un loc important în strategia gândită de Gică Hagi la Viitorul pentru următorul sezon al Ligii 1.

Puștiul care joacă rolul de mijlocaș la închidere a sosit în urmă cu trei zile în cantonamentul din Polonia, după ce s-a bucurat de câteva zile libere, și a intrat rapid în programul echipei, evoluând în repriza secundă a duelului cu vicecampioana Poloniei, Jagellonia Bialystok, câștigat de constănțeni cu 2-1.

"Am avut o vacanță mai scurtă decât restul băieților, dar din motive plăcute. Debutul la naționala mare și finala câștigată la juniorii A. Nu am avut prea mult timp liber, a fost și examenul de Bacalaureat. Consider că m-am descurcat destul de bine. Am fost cele trei probe, română, istorie, logică, și cred că o să iau o medie bună. M-am alăturat echipei, vrem să muncim bine, să ne pregătim pentru startul sezonului. Victoriile din amicale sunt importante, ne dau încredere, ne arată că aplicăm bine pe teren ceea ce pregătim pe la antrenamente", a spus Băluță, care și-a tras obiectivele pentru viitorul sezon:

"Vreau să mă dezvolt, să ajut echipa și sper să mai fiu chemat la echipa națională. Nu m-am gândit la vreun transfer, pentru moment mă concentrez să joc cât mai bine. Dacă va veni vreo ofertă bună și pentru mine, și pentru club, vom vedea ce este de făcut. Sigur că visez să merg într-un campionat tare, dar va veni și acea clipă dacă muncesc așa cum trebuie. În privința campionatului, este important să mergem din nou în play-off, așa cum s-a întâmplat în ultimele trei sezoane. Ne dorim să rămânem sus.

Ne gândim și la Europa League, mai ales că jucăm primul meci pe 12 iulie. Plecăm cu prima șansă în disputa cu echipa din Luxemburg, nicio partidă nu este ușoară, dar sunt sigur ne vom merge mai departe".

Surpriza din defensivă

Pe urmele lui Tudor Băluță calcă un alt jucător crescut la Academia lui Gheorghe Hagi. La nici 18 ani, Marius Leca a fost luat pentru prima oară în cantonamentul echipei de seniori și pare o soluție-surpriză pentru defensivă în campionatul următor.

"Pentru mine este important că sunt în cantonament cu echipa mare, încerc să învăț cât mai multe la antrenamente, să dau tot ce pot în amicale și să arăt că merit să fiu aici. Este greu când să faci pasul de la juniori, dar sper să mă acomodez.

Obiectivul meu pentru sezonul acesta să debutez în prima ligă. Însă mă gândesc și la Europa Youth League, unde vrem să ajungem cât mai sus", a explicat fundașul central, folosit de Hagi în amicalele disputate de Viitorul în stagiul de pregătire din Polonia.

Vezi și: CORESPONDENȚĂ DIN POLONIA // Din succes în succes: Viitorul, două victorii în amicalele de sâmbătă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
749913671784643
Razvan Marcel  •  01 Iulie 2018, 16:27

Tot de Viitorul,dqr ce a facut jucatori iesiti din Acadenia lui Hagi afara?Din toti doar Marin a confirmat afara.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează