INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  GERMANIA

Decizie oficială luată de Federația Germană de Fotbal! Ce se întâmplă cu Low

Articol de - Publicat marti, 03 iulie 2018 13:31

Joachim Low i-a adus Germaniei al patrulea titlu suprem în 2014, după o așteptare de 24 de ani. Dar tot el e responsabil și pentru cea mai rușinoasă eliminare a Mannschaftului din istoria participărilor sale la Cupa Mondială.

Șefii Federației (DFB) au trecut însă peste dezastrul de la CM 2018 și au decis împreună cu selecționerul să respecte contractul prelungit până-n 2022 chiar înaintea plecării spre Rusia.

Dacă președintele DFB, Reinhard Grindel, îl asigurase de tot sprijinul încă de la întoarcerea acasă, Low și-a luat câteva zile de gândire. Iar azi, tabloidul Bild a anunțat în exclusivitate hotărârea sa.

Grindel vrea ca el să întinerească mai departe echipa, iar obiectivul pe care i l-a fixat este câștigarea titlului european în 2020. Unul la care nemții visează din 1996!

3.800.000 €anual e salariul lui Joachim Low la naționala Germaniei

2 eșecuriși o victorie a bifat Germania la CM 2018, fiind eliminată din grupă 

PROGRAMUL COMPLET AL OPTIMILOR

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (6)
dudulici
dudulici  •  04 Iulie 2018, 02:24
Postat de dinamo100 pe 03 Iulie 2018, 14:44

Ia zi d-le Ioanitoaia, cum gandesc nemtii astia? E clar, Daum n-avea ca sa caute in Romania, cum probabil nici Low nu avea ce sa caute pe-aici ca l-am fi maturat urgent dupa cateva meciuri, nu-i asa? Iar noi avem jucatori, nu gluma! :)

Se vede ca esti dinamovist!Bine i-ai raspuns lui Ioanitoaia!

ciuleavvictorms
ciuleavvictorms  •  03 Iulie 2018, 16:24
Postat de ciuleavvictorms pe 03 Iulie 2018, 16:22

Slugoilor, iar va inchinati la crucea de dupa colt?

Apropo',acum se pare ca a facut dus si nu il mai mancau pantalonii!

ciuleavvictorms
ciuleavvictorms  •  03 Iulie 2018, 16:22

Slugoilor, iar va inchinati la crucea de dupa colt?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează