FOTBAL  »  LIGA 3  »  DECIZIE

Cutremur la Rapid: "Suspendăm funcția de președinte pe o perioadă de o lună" » Decizie radicală a lui Daniel Niculae

Articol de GSP - Publicat marti, 17 iulie 2018 10:02

Academia Rapid a câștigat Liga a 4-a București și a promovat în Liga a 3-a după barajul cu Singureni. Ieri, echipa s-a reunit, însă la formația giuleșteană nu e liniște. 

Daniel Niculae a anunțat că va renunța la funcția de președinte al Academiei Rapid, dar probabil și la cea de jucător. Atacantul ocupa două posturi, fiind în paralel și fotbalist la Rapid.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a clubului, unde se arată faptul că Niculae a primit o lună timp de gândire pentru a întoarce decizia.

Iată comunicatul:

" Daniel Niculae a fost parte integrantă a proiectului renașterii rapidiste. Aportul lui la promovarea în Liga a III-a a fost determinant și, pentru aceasta, întreaga suflare rapidistă îi este recunoscătoare.

Pe tot parcursul campionatului Ligii a IV-a, Academia Rapid a asigurat un climat favorabil performanței, în cadrul unui buget demn de Liga a II-a. În calitate de președinte, Daniel Niculae a avut deplină putere de decizie asupra cheltuielilor și transferurilor de jucători. Odată cu promovarea în Liga 3, trecem la o altă etapă, în care bugetul trebuie să fie unul și mai mare.

A fost constituită o societate pe acțiuni și a fost câștigată licitația pentru achiziționarea brandului F.C. Rapid. Societatea are acționari puternici. Preferăm să menținem deocamdată discreția asupra identității lor, dintr-un motiv foarte simplu: încă de la începutul activității Academiei Rapid, conducătorii și sponsorii au fost supuși unor atacuri mediatice nedrepte și de o intensitate fără precedent.

Până la normalizarea situației, nu dorim să expunem mediatic oameni de afaceri serioși, care doresc să pună umărul la renașterea rapidistă. Îi asigurăm pe suporterii noștri că există resursele financiare pentru finalizarea achiziționării brandului F.C. Rapid, pentru asigurarea unui buget pentru promovarea în Liga 2, pe termen scurt, si pentru o prezență puternică în Liga 1, pe termen mediu.

Daniel Niculae a fost un jucător extraordinar atât anul acesta cât și în cariera lui. La finalul campionatului trecut i-a fost garantat un contract de jucător demn cel puțin de liga a II-a, dacă nu chiar de prima ligă. De asemenea, i-a fost garantat postul de președinte, cu puteri depline în gestionarea unui buget propice promovării.

În ciuda acestor realități, Daniel Niculae a optat să nu mai continue. Noi credem că locul lui este alături de Rapid! Pentru acest motiv, suspendăm funcția de președinte pe o perioadă de o lună, cu speranța că Daniel Niculae se va răzgândi și va reveni.

Acționarii și sponsorii asigură echipei, în acest moment, toate condițiile, peste nivelul unei echipe de liga a II-a, construiesc structura pentru o academie puternică de copii și juniori, au configurat pregătirea noului sezon cu două cantonamente, unul la Brașov și unul în Turcia, la cea mai modernă bază de pregătire, au propus pentru conducerea tehnică o lista cu 15 jucători de liga a II-a și prima ligă, atât juniori, cât și jucători experimentați pentru întărirea lotului.

Suntem siguri că va rămâne cu inima alături de Rapid și va ajuta cu orice va putea în continuare", se arată pe pagina de Facebook a clubului. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (10)
legendavisinie
legendavisinie  •  17 Iulie 2018, 17:51
Postat de catalynn pe 17 Iulie 2018, 17:45

Diferențe mari de tot min cher, spre deosebire de voi care țineți la Dragnea precum fscbistii la ne-a jjijji, dar evident o negati la o adica, noi ne-am zbătut sa facem tot ce a depins de noi: presiune pe conducerea CSA, susținerea lui Talpan si tot ce face, plângeri penale notificări la CNA pana a inceput Naum sa plângă. In ce priveste proiectul vostru e posibil sa se prăbușească înainte sa înceapă, pur si simplu ati comis prea muIte ilegalitați ... Si stii cum e, aici putin, treci cu vederea, acolo putin, accepți, insa la voi practic tot ce întreprindeti e in conflict cu legea. Ultima manarie încercată a fost schimbarea numelui societății din R in Rapid, Tribunalul insa nu a acceptat-o ....

Referitor la schimbarea numelui, aceasta se va produce. Din păcate nu în acest sezon. La tribunal am pierdut doar o bătălie, există recurs și vom câștiga. Iar începi cu implicarea politică, deși voi sunteți finanțați din bani publici, sub oblăduirea Primăriei și a Ministerului conduse de PSD. Ce mai face colonelul milog, își continuă spectacolele de circ?

catalynn
catalynn  •  17 Iulie 2018, 17:45
Postat de legendavisinie pe 17 Iulie 2018, 16:11

Nu ai înțeles. Rapidiștii au încredere în acest proiect. El va continua și sunt șanse mari să promovăm în liga a 2-a, cu sau fără Nico. Chiar nu vă este deloc rușine să vorbiți despre PSD, despre susținere politică, tocmai voi, care sunteți finanțați de Primăria PSD Sector 5 și de Ministerul PSD al Apărării?

Diferențe mari de tot min cher, spre deosebire de voi care țineți la Dragnea precum fscbistii la ne-a jjijji, dar evident o negati la o adica, noi ne-am zbătut sa facem tot ce a depins de noi: presiune pe conducerea CSA, susținerea lui Talpan si tot ce face, plângeri penale notificări la CNA pana a inceput Naum sa plângă. In ce priveste proiectul vostru e posibil sa se prăbușească înainte sa înceapă, pur si simplu ati comis prea muIte ilegalitați ... Si stii cum e, aici putin, treci cu vederea, acolo putin, accepți, insa la voi practic tot ce întreprindeti e in conflict cu legea. Ultima manarie încercată a fost schimbarea numelui societății din R in Rapid, Tribunalul insa nu a acceptat-o ....

legendavisinie
legendavisinie  •  17 Iulie 2018, 16:11
Postat de catalynn pe 17 Iulie 2018, 15:40

Io ti-am spus ca este un proiect neserios, acest comunicat practic ne confirma ca asa zișii acționari sunt niste penali politici cu care iti e rusine sa defilezi iar Nico, despre care nu cred ca m-ai auzit vreodată spunand ceva de rau, chiar daca e rapidist io recunosc totdeauna meritele acolo unde sunt, si-a dat seama ca totul e o mare teapa si a fost cat putea de vocal in speța. Crezi ca unui om decent, cu un blazon ca al lui, i-a picat bine toata tărășenia de la FRF si ROAF!? Crezi ca omul nu știe ca a fost o manarie in care niste “baieti deștepți” încearcă sa folseasca Rapid in scopuri oneroase!? Cine va avea de suferit la final!? Voi suporterii si brandul Rapid deja aproape compromis ... Mie imi pare rau ca s-a ajuns aici, speram sa ne întâlnim in L1 un club curat nu o clona PSDista ...

Nu ai înțeles. Rapidiștii au încredere în acest proiect. El va continua și sunt șanse mari să promovăm în liga a 2-a, cu sau fără Nico. Chiar nu vă este deloc rușine să vorbiți despre PSD, despre susținere politică, tocmai voi, care sunteți finanțați de Primăria PSD Sector 5 și de Ministerul PSD al Apărării?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează