Articol de GSP - Publicat sambata, 21 iulie 2018 22:39
FCSB a pierdut partida de debut din sezonul 2018-2019, scor 0-1, în deplasarea de la Astra Giurgiu.
FCSB nu a putut susține ritmul. Dacă debutul i-a găsit pe elevii lui Dică exercitând un pressing agresiv, arțăgos, în treimea adversară, născând și două ocazii mari de gol, ultimele minute au fost total opuse.
- Sugestiv este primplanul cu Dennis Man din minutul 43, când cu răsuflarea tăiată, rămâne pe loc și-l lasă pe Florin Tănase într-un pressing sortit eșecului, pe cont propriu;
- Junior Morais, vinovatul de serviciu, a fost depășit în majoritatea acțiunilor pornite de giurgiuveni în flancul drept. Greșește la faza care a produs cornerul dinaintea golului, apoi îl scapă din marcaj pe Llullaku, autorul golului de 1-0;
- Sistemul implementat de Dică, 4-3-3 cu Florin Tănase vârf fals, nu a dat roade. Căpitanul bucureștenilor s-a zbătut în van. A depus un efort vizibil, fără șanse de izbândă în duelurile cu masivii fundați centrali adverși;
- Dică a mutat la pauză, lucru des practicat la FCSB-ul sezonului trecut. Moruțan și Qaka, achizițiile din această vară, au dinamizat jocul vicecampioanei. Energici, cu momente sclipitoare, exemplu perfect fiind acțiunea solitară a puștiului venit de la Botoșani din minutul 68. Albanezul Qaka nu a terminat însă partida, părăsind terenul în brațele medicilor după o intrare dură a lui Buș.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”