Articol de GSP - Publicat joi, 26 iulie 2018 10:50
Gigi Becali vrea să ajungă în fazele superioare ale Europa League și se laudă că e singurul patron din Liga 1 care produce bani din fotbal.
"Pentru ce să câştigăm campionate, dacă nu câştigi nimic în Europa? Asta e filosofia mea. Pentru ce să iau titlul, pe mine mă interesează Europa League şi Champions League", a spus Becali, la TV Digi Sport.
Ilie Dumitrescu a intervenit peste patronul FCSB și apoi a urmat următorul dialog:
Ilie Dumitrescu: Eu nu-l cred pe Gigi, nu cred ce spune.
Gigi Becali: Ilie, ai dreptate, m-ai ghicit! Dar fac şi eu haz de necaz. Eu trebuie să-l apăr pe Dică. A pierdut un meci şi l-a schimbat presa cu Zenga.
Ilie Dumitrescu: Foarte bine faci, Gigi, dar nu să zici că vrei locul doi, că nu te cred!
Gigi Becali: Păi dacă Mirel Rădoi spune că am distrus Steaua şi că o bag în faliment... Eu sunt singurul care câştigă milioane din fotbal.
Ilie Dumitrescu: Să fii sănătos, Gigi!
"La fotbal și la politică se pricepe toată lumea. Eu mai spun încă ceva. O s-o repet ca să înțeleagă toți oamenii din România. La fotbal trebuie să faci două lucruri: spectacol pentru oameni, iar patronul să ia bani. Eu la ora asta câștig milioane din fotbal. Toți ceilalți specialiști, profesioniști au băgat echipe în faliment, în insolvență. Mai e unul care scoate bani, Gică Hagi, jos pălăria pentru el" Gigi Becali