Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 august 2018 08:59
Gigi Becali, patronul FCSB, insistă pentru transferul mijlocașului Dan Nistor, 30 de ani, și oferă 500.000 de euro plus Kamer Qaka.
Așa cum a anunțat GSP.RO marți, Nistor a negociat prelungirea cu șefii clubului Dinamo, dar aceștia nu vor nici să-i mărească salariul, nici să-i dea o primă (Detalii aici).
Fanii "câinilor" au decis să ia măsuri pentru ca mijlocașul să semnze prelungirea contractului scadent peste un an și jumătate. Astfel, doi reprezentanți ai proiectului "Doar Dinamo București", prin care fanii vor să preia un pachet de acțiuni la club, au anunțat că banii strânși de la fani până acum drept cotizație îi vor fi oferiți căpitanului dinamovist pentru ca acesta să continue la Dinamo și să refuze oferta de 20.000 de euro pe lună de la Gigi Becali. În prezent, Nistor primește de la Dinamo 10.000 de euro pe lună.
"Le mulţumesc fanilor pentru iniţiativă! Este un lucru remarcabil, dar în niciun caz nu vreau banii acestora! Este vorba de aprecierea clubului, aprecierea fanilor o am!"
Dan Nistor pentru TV Telekom Sport
1.100.000 €este cota lui Dan Nistor, potrivit transfermarkt
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”