FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Burleanu vrea naturalizarea lui Gnohere: "Păcat că are 30 de ani, dar e foarte talentat"

Articol de GSP - Publicat luni, 27 august 2018 16:16

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a comentat subiectul legat de naturalizarea lui Harlem Gnohere și spune că e de acord cu acest lucru.

"Noi, ca federaţie, am propus o modificare a legislaţiei astfel încât să se poată lărgi baza de selecţie la loturile naţionale. Şi azi se poate acorda cetăţenia română mult mai uşor pentru cei care joacă în interiorul graniţelor. Cât timp un jucător poate ajuta la îndeplinirea obiectivelor, eu sunt pentru. Gnohere joacă foarte bine în momentul de faţă la FCSB. Dacă poate sau nu poate ajuta naţionala este o întrebare care trebuie adresată selecţionerului.

În mod cert el e un jucător care a demonstrat că e foarte talentat. Păcat că are 30 de ani. Dacă avea vreo 23 cu siguranţă era o miză mult mai mare pentru noi. Dacă vine selecţionerul şi spune că vrea naturalizarea, eu sunt de acord, bineînţeles. Noi ca administraţie reprezentăm suportul pentru tot ceea ce înseamnă loturi naţionale. Dacă un antrenor îşi va dori un jucător, atunci cu siguranţă vom face tot ce putem pentru ca el să evolueze la lotul naţional. La fel cum am făcut cu Virgiliu Postolache", a spus Burleanu.

"Gnohere are vreo 30 de ani în momentul de faţă. E o procedură prin care un stat poate acorda cetăţenia. Deci Cosmin Contra trebuie să ia în calcul şi acest lucru, că unui jucător nu i se poate acorda cetăţenia după o zi pe alta. Dar sunt cu siguranţă mulţi alţi jucători tineri în România care pot face parte la un moment dat din lotul reprezentativei. În niciun caz nu îl poţi avea pe Gnohere pentru meciurile naţionalei din luna septembrie. Asta e clar" Răzvan Burleanu

Burleanu nu consideră că naturalizarea unui jucător străin de 30 de ani reprezintă o contradicție între intenția FRF de a promova tinerii fotbaliști români.

"Nu, în niciun caz. Pentru că pe de o parte este vorba despre rezultate pe care ţi le doreşti pe termen scurt, iar pe de altă parte de obiective pe termen mediu şi lung. Dacă staff-ul tehnic consideră că un jucător poate să aducă azi valoare adăugată primei reprezentative trebuie să o facă.

Dar pe termen mediu şi lung, federaţia trebuie să creeze contextul ca un număr cât mai mare de jucători români, fie că evoluează în România, fie că evoluează în străinătate, să vină să joace la loturile naţionale. Sunt obiective pe care staff-ul tehnic trebuie să le atingă pe termen scurt, dar noi, ca federaţie, trebuie să fim siguri că fotbalul pe termen mediu şi lung se dezvoltă", a adăugat Burleanu.

5 goluri
în 4 meciuri jucate în acest sezon de Liga 1 a reușit Gnohere pentru FCSB

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Fanatic al mișcării, Franz Kafka a practicat antrenamentul „Muller” și a iubit pasional un sport: „2 august. Germania a declarat război Rusiei – Mă duc să înot după-amiaza”


Comentarii (4)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  27 August 2018, 23:01
Postat de Laurian Orian pe 27 August 2018, 22:11

Vrea la nationala dar nu stie romaneste desi este in Romania de cativa ani. Fiind francofon ar fii trebuit sa vorbeasca foarte bine daca si-ar fii dat interesul.

VEZI CA TU CA UN MARE ROMAN CARE TE DAI PE GSP,NU STII SA SCRII CORECT ! PT LIMBA ROMANA APASATI TASTA 1 !

10205260305934628
Laurian Orian  •  27 August 2018, 22:11

Vrea la nationala dar nu stie romaneste desi este in Romania de cativa ani. Fiind francofon ar fii trebuit sa vorbeasca foarte bine daca si-ar fii dat interesul.

miloguuu
miloguuu  •  27 August 2018, 17:51
Postat de alaturi_de_domnul_mm_stoica pe 27 August 2018, 16:43

Burleanu stie ce spune, ascultati-l.. avem nevoie de Bizon, nu de Dragush sau Andone capsunaru care n-au treaba cu fotbalul..

corect, respekt!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează