FOTBAL  »  LIGA 3  »  RAPID

Schumacher, OUT! Daniel Pancu e noul antrenor al Rapidului! Cine îi va fi secund! + După Daniel Niculae, un alt fotbalist important se desparte de giuleșteni

Articol de - Publicat luni, 01 octombrie 2018 13:34

Conducerea clubului Rapid este foarte nemulțumită de eșecul rușinos din Cupa României și a decis să-l schimbe pe Constantin Schumacher după eliminarea din 16-imi, în fața celor de la Turnu Măgurele, scor 0-2, și să-l instaleze pe Daniel Pancu.

Giuleștenii au avut ședință astăzi și au decis să nu mai continue cu Schumbacher,  antrenorul care i-a promovat de la Liga a 4-a în cel de-al treilea eșalon. Oficialii Rapidului sunt supărați în mod special pentru eliminarea din Cupă pentru că voiau neapărat să se califice și să joace cu o formație din Liga 1 pentru a atrage mai mulți fani la stadion și pentru a confirma că echipa progresează.

Daniel Pancu va fi noul antrenor al alb-vișiniilor, iar secundul său va fi Nicolae Grigore. Acesta din urmă era deja la clubul giuleștean, unde antrena una dintre grupele de juniori. 

Pancone are licența B, iar la începutul anului viitor va începe cursurile pentru licența A. Acesta întârziat să-și ia licența A pentru că a continuat să joace, deși are 41 de ani. Nicolae Grigore are Licența A.  

Sursele apropiate clubului susțin că plecarea lui Constantin Schumacher nu va fi singura. Vasile Maftei urmează să se despartă și el de Rapid.

"În momentul de față nu vă pot spune prea multe. Sunt pe drum spre club, voi avea o discuție cu oamenii din conducere și în aproximativ două ore vă voi putea spune mai multe.

Clauză de reziliere? Ha!Ha! Dacă eram la Liga 1 era bine. Nu se pune problema oricum să țin de scaun dacă nu mai există înțelegere" Constantin Schumacher

Rapidul e pe locul 2 în seria a doua din Liga a 3-a la egalitate cu liderul Unirea Slobozia, 16 puncte.

49 de meciuri oficiale are Schumacher ca antrenor al Rapidului, din iulie 2017, dintre care 3 remize și o înfrângere, în Cupă, cu Turris Turnu Măgurele, scor 0-2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (11)
tequlix
tequlix  •  01 Octombrie 2018, 17:32
Postat de gigi_becali_8 pe 01 Octombrie 2018, 14:50

Hahhahaa :)) Asa e la voi , la cele 5 clone ale Rapidului , e cu circ :)))

si la voi sunt 2 si tot asa e :))

krnevic
krnevic  •  01 Octombrie 2018, 17:24
Postat de Radu Fifea pe 01 Octombrie 2018, 15:29

rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!! rapid, rapid, echipa de partid!!!!

Chiftea-0 esti un penibil, voi ati fost adusi de la MOSCOVA bolshevicule........ dada de creatoru stalinist, echipa adusa din tara lu putin, echipa ANA PAUKER si a lui Nicu Ceausescu, comunisti imp000titii. Cele mai multe orori pe vremea aia sau intamplat, in 1947 cand comunismu era in floare, sa-i pupati mainile decedate lu ceausescu ca va facut echipa asta *** si plina de blaturi, sunteti cea mai infecta masina de blaturi care a existat in Romania, nici Dinamo care era cu securitatea nu a facut mai multe orori ca voi, aia macar mai stiu ce e aia demnitate si sunt invatati cu mediocritatea, dar la voi se fura incontinuu, nu va saturati niciodataaaaaaaaa. NENOROCITILOOOR.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

krnevic
krnevic  •  01 Octombrie 2018, 17:21

Avem o conducere de amatori, Schumacher trebuia schimbat demult, inca de la esecu cu CAMPINA, asa doar am prelungit agonia, si ce-i cu variantele astea: PANCU SI N.GRIGORE, pai astea sunt solutii ?? il respect pe pancu ca jucator, este simbolu echipei noastre, dar ca antrenor nu a antrenat nimic , sa-i dai pe mana un club ca Rapid care se bate la promovare mi-se pare absurd, sunt sigur ca erau niste variante mult mai bune cum ar fi: Bergodi, Liviu Ciobotariu sau Nicolo Napoli, antrenori care sunt liberi de contract si care ar schimba jocu echipei in bine, sunt antrenori buni care ar veni la Rapid , trebuie doar cautati. SE AUDEEEEE CONDUCERE DE AMATORI ??

Vezi toate comentariile (11)
Comentează