Articol de GSP - Publicat luni, 01 octombrie 2018 18:17
Cristiano Ronaldo, 33 de ani, s-a despărțit în vară de Real Madrid după nouă sezoane, fiind transferat de Juventus pentru 100 de milioane de euro. Campioana Italiei nu a fost însă singura formație care l-a dorit pe portughez.
Marca dezvăluie că lupta pentru Ronaldo a fost mai încinsă decât a părut în această vară. Alte trei cluburi uriașe din fotbalul european l-au dorit pe portughez înainte de Juventus, însă negocierile nu s-au concretizat. Torinezii le-au luat fața rivalelor reușind să se înțeleagă rapid atât cu clubul, cât și cu fotbalistul.
Cine a încercat să-l transfere pe Cristiano:
- AC MILAN - Italienii au fost primii care au încercat să dea lovitura pe piața transferurilor. S-au înțeles cu Real Madrid pentru mutare, însă nu l-au putut convinge pe portughez, care n-a avut încredere în forța echipei de a se bate pentru titlu.
- MANCHESTER UNITED - Evident, ”diavolii roșii” au încercat să îl readucă pe Old Trafford pe Cristiano. Oferta lui Jose Mourinho a fost însă mult sub suma cerută de Real Madrid, astfel că revenirea mult așteptată de fanii lui United a fost blocată.
- PSG - Campioana Franței a insistat pentru transferul lui Ronaldo, însă a pus niște condiții ciudate. De teamă că mutarea i-ar putea determina pe Mbappe sau Neymar să își dorească plecarea chiar la Real Madrid, PSG a vrut ca transferul să se oficializeze în ultima zi de mercato. Ronaldo n-a vrut să aștepte atât de mult, așa că a refuzat propunerea.
Transferul la Juventus începe să-i priască lui Cristiano, care în primele șapte partide din Serie A a marcat de trei ori și a oferit patru pase de gol. În Champions League, portughezul a bifat numai 29 de minute, fiind eliminat în confruntarea cu Valencia, scor 2-0.
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”