FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Claudiu Niculescu, mesaj către Mircea Rednic » Cine e omul care l-ar fi pârât la șefi + Concluzia de senzație a lui Ianis Zicu

FOTO: Ionuț Tabultoc
FOTO: Ionuț Tabultoc

Articol de GSP - Publicat sambata, 13 octombrie 2018 18:44

Claudiu Niculescu a fost demis astăzi de la Dinamo. Mircea Rednic, 56 de ani, a semnat noaptea trecută pe doi ani cu Dinamo, informație anunțată în exclusivitate de GSP.ro (DETALII)! 

"Când am citit în ziar, credeam că este o glumă. Nu îmi venea să cred. Am făcut 13 antrenamente, după cum am spus. E greu să schimbi ceva. Nea Mircea nu are nicio legătura cu asta. Dânsul știe foarte bine ce respect îi port. I-am spus-o de multe ori că e unul dintre cei mai bun antrenori cu care am lucrat.

Eu vreau să îl sun, să îi explic situația de la club, apoi o să-mi văd de ale mele. Am nevoie de câteva zile să mă liniștesc. Nu mă așteptam nici în cele mai urâte coșmaruri, dar din păcate asta e țara în care trăim. Am primit clauza, nu a existat nici cea mai mică negociere. Au respectat tot ce scria", a declarat Niculescu la TV Digi Sport.

când să fie debandadă?!

Unul dintre motivele care ar fi dus la demiterea lui Niculescu ar fi fost informațiile pe care George Trandafir, un om din staff-ul câinilor, le-ar fi transmis către conducători. 

"Mă aștept și la chestii de genul ăsta. Trebuie să cauți scuze pentru o anumită decizie sau alta. Întrebați jucătorii. Dacă a transmis Trandafir asta, despre ce vorbim. Nu pot să mă cobor la nivelul ăsta. Sper să nu fie adevărat", a reacționat Claudiu.

George Trandafir este omul responsabil cu organizarea competițiilor, conform site-ului oficial al clubului Dinamo. Trandafir și-a început cariera ca arbitru, dar a devenit apoi delegat la echipa secundă, în timpul mandatului de antrenor al lui Florin Bratu.

Concluzia după întreaga tevatură creată a oferit-o Ianis Zicu: "Nici nu avea cum să fie debandadă în 10 zile. Nu aveau timp jucătorii. Asta e. Fiind un om bun, nici norocul nu te ajută".  

Vezi și: Claudiu Niculescu, anunț-șoc: "Mi s-a propus să rămân în club!" » Decizia luată de fostul tehnician al "câinilor"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (39)
ray51
ray51  •  14 Octombrie 2018, 19:06

La Dinamo nu mai sunt caini (de ce le place apelativul asta, n-am sa inteleg). De la primul pe lista de OUT si pana in varful piramidei dinamoviste, sunt numai catelandri de-o zi, doua si cativa popicari cu rol de hiene nenorocite, iubitoare de starvuri. Nici nu cred ca aici se 'spala' niscaiva carboave ruginite. Aici totul se refera la domeniul pe care se gaseste clubul si care miroase a euroi nemunciti prin inchiriere sau vanzare de terenuri...

1675198236041825
Paul Ciprian  •  14 Octombrie 2018, 10:23

Astia de la Dinamo au devenit la fel de *** ca si cei de la CFR Cluj.Mi-e sila...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

102031457272119
Radu Fifea  •  14 Octombrie 2018, 10:08

Inca o data s-a demonstrat ca Gigi e parfum comparativ cu asa-zisii patroni ai fotbalului de la noi. Dupa CFR, si mimamo s-a facut de fec#ale. Numai si numai echipele cu management mai mult decat dubios pot face astfel de mutari intr-un interval atat de scurt.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează