Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 octombrie 2018 13:38
Pentru prima oară după alegerile de la FRF din 2014, Dumitru Dragomir a fost prezent la un meci de fotbal de juniori, la Buftea. Acesta a urmărit jocul de Under 19 dintre România și Suedia.
În direct la Radio Sport 1, fostul șef al Ligii a explicat prezența sa la Buftea "În primul rând, de acum încolo voi merge să văd toate meciurile de juniori pentru că nepotul meu, Bogdan Dragomir, a fost convocat la nationala României U14 și vreau să vad care este nivelul, să știu ce șanse ar avea, în conditiile în care școala va fi foarte importantă.
Nepotul meu joacă la Juniorul. Are multe calități, altfel îl țineam acasă. Are capacitate enormă la efort, lovește cu ambele picioare. Doar că nu are mult tupeu, e prea educat. Și acesta este motivul pentru care-l duc la fotbal și mă bucur că un singur cantonament deja l-a schimbat. E mai tupeist", a dezvăluit Dragomir.
"Să vă spun ceva senzațional. Bogdan are un coleg la națională atât de bun cum nu cred că sunt 3 în lume. Țineți minte! Fuge ca Bolt! E cel mai mare talent pe care l-am văzut în 50 de ani de fotbal. La un test făcut de o firmă franceză, care a contribuit la succesul Franței la Mondiale, până și străinul acela și-a făcut cruce. Dacă Steaua îl ia pe acest copil, e de ajuns. Are calități pe care nu le mai vezi în viață" Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF
Fostul șef de la Liga Profesionistă l-a lăudat pe Gheorghe Hagi pentru rezultatele bune obținute de naționala U21, dar și de celelalte reprezentative de juniori.
"Am vazut și am constatat că viitorul fotbalului romanesc este de…șampanie. Datorită lui Hagi s-a revitalizat fotbalul românesc. Sunt multe cluburi devenite vagoane, atașate la locomotiva Hagi. Dacă oficialitățile ar mai și ajuta cluburile de fotbal, în 5-6 ani îi spargem pe toți.
Să știti că între 14 si 23 de ani avem talente cum nu am avut de când știu eu fotbal, de 50 de ani. Mai este o treaba importantă: cred că 95 la sută dintre cei de la U 21 joacă în prima ligă, e meritul FRF. Și aproape toți sunt crescuți de Hagi. Eu i-aș face statuie lui Hagi și aș pune-o în fața LPF. În plus, cine l-a adus pe Stoichiță (n.r - directorul tehnic al Federației) trebuie premiat", a mai spus Dragomir.