Articol de GSP - Publicat luni, 22 octombrie 2018 16:26
În urmă cu 9 ani, Ilie Balaci și-a spus povestea vieții într-un documentar antologic realizat de jurnaliștii emisiunii Replay, Marian Olaianos și Marius Mitran. Reperele unei cariere fabuloase, întreruptă abrupt de o accidentare și de comuniști, au fost puse cap la cap într-un documentar de 85 de minute:
- Cum l-a înfruntat la primul meci la echipa mare a Craiovei pe Deselnicu, "omul în jurul căruia nici musca nu roia"
- Dezvăluie: "Nici o olteancă n-a fost vreodată iubită cât l-au iubit oltenii pe Nelu Oblemenco. Eu îl uram!"
- De ce coechipierii din Bănie îl porecliseră "Cioară"
- Singurul fotbalist care l-a umilit pe fostul "Central"
- Povestea finalei de Cupă cu Rapid din '75, în care l-a suspectat de blat pe Nicolae Rainea
- Debutul în "națională" la 17 ani și uluiala trăită de francezi la finalul partidei
- Cum trișa la cornere
- A prins o singură noapte ca fotbalist la AC Milan și spune: "A fost minunat!"
- Ce l-a scos din sărite în ziua returului cu Benfica din semifinalele Cupei UEFA
- Clipele cumplite de la accidentare: "Genunchiul mi se făcuse cât capul de vițel" și cum i-au ruinat comuniștii orice șansă să revină
- "O singură dată am plâns în carieră"
Întregul documentar va putea fi văzut marți, de la ora 18:30, pe TVR 1.
"Fotbalul mi-a dat satisfacții. Dar cea mai mare dintre ele acum este: merg pe stradă și încă lumea mă recunoaște. Sunt copii care la timpul ăla nu existau, nu erau nici măcar în proiect, care mă recunosc. Și că datorită fotbalului rămân în istoria României. Fie ea și sportivă"
"Una peste alta, mulțumesc Celui de Sus pentru tot ce mi-a dat. Craiova a fost și cea mai frumoasă, și cea mai bună! Eu am fost și cel mai frumos, și cel mai bun, și cel mai deștept! Craiova Maxima s-a născut și a murit odată cu mine" Ilie Balaci (1956 - 2018)
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”