Articol de Aurelian Botezatu, Beniamin Osman - Publicat marti, 26 februarie 2008 00:00
Duminică, la 0-1 cu Kasimpasa, suporterii Galatei i-au scandat numele, iar ziarele speculează că românul ar putea fi readus pe banca Galatei. Gică Hagi e din nou în cărţi la Galatasaray. Eliminarea echipei din Cupa UEFA, după 0-0 şi 1-5 cu Leverkusen, şi înfrîngerea suferită duminică în campionat, 0-1 cu ultima clasată Kasimpasa, l-au readus pe tehnicianul român pe buzele suporterilor şi în discuţiile başkanilor, tentaţi să-l înlocuiască pe antrenorul Karl-Heinz Feldkamp.
Totul a plecat de la fani. Sătui de stîngăciile actualului număr 10 al Galatei, brazilianul Lincoln, aceştia au început să strige "I love you Hagi", în amintirea celui care a adus atîta glorie clubului cît a purtat respectivul tricou (1996 - 2001). Scandările galeriei i-au dat imediat idei preşedintelui Ozhan Kanaydin.
Potrivit cotidianului Fotomac, care a ieşit cu subiectul pe prima pagină, Kanaydin plănuieşte să-l îndepărteze pe Feldkamp şi să-l readucă pe Hagi la cîrma echipei. Ar împuşca astfel doi iepuri dintr-un foc. Scapă de bătrînul neamţ, 73 de ani, şi dă o lovitură de imagine în perspectiva alegerilor prezidenţiale de luna viitoare.
A luat Cupa
Gică Hagi a mai pregătit pe Galatasaray din martie 2004, cînd l-a înlocuit pe Fatih Terim, pînă în mai 2005. Sub conducerea "Regelui", Cim Bom a cîştigat în sezonul 2004-2005 Cupa Turciei, 5-1 cu Fenerbahce, şi s-a clasat pe locul 3 în campionat. Pierderea titlului i-a fost fatală românului, înlocuit cu belgianul Eric Gerets.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern