Articol de GSP - Publicat duminica, 28 octombrie 2018 13:37
Elicopterul patronului thailandez al lui Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha, 60 de ani, s-a prăbușit sâmbătă seară lângă King Power Stadium după meciul cu West Ham, 1-1.
- În media și pe rețelele de socializare s-a speculat intens cu privire la persoanele prezente la bordul aparatului de zbor.
- Surse BBC au confirmat că șeful echipei era în elicopter, dar nu există încă nici un anunț oficial din partea clubului englez.
- Din Italia au venit informații care spun că doi piloți, plus Vichai Srivaddhanaprabha, unul dintre copiii săi și o a cincea persoană, neidentificată, erau în elicopter și nu au supraviețuit.
- Încă se așteaptă anunțul oficial din partea lui Leicester City FC.
Deși s-a vehiculat informația că antrenorul lui Leicester, Claude Puel, 57 de ani, ar fi fost în elicopter alături de patronul clubului, apropiați ai tehnicianului au dezmințit rapid informațiile. Puel a mers la spital după meci cu Daniel Amartey, care s-a accidentat grav la gleznă, apoi s-a îndreptat spre locuința sa.
Presa din Anglia susține că antrenorul francez al lui Leicester obișnuia să plece des cu elicopterul patronului Vichai Srivaddhanaprabha după meciurile de acasă. Obicei care s-ar fi repetat cel mai probabil și aseară, dacă jucătorul său nu ar fi suferit acea cumplită accidentare și nu ar fi ales să-l însoțească la spital.
"Sunt bine, dar extrem de trist. E o tragedie pentru club. Toate gândurile mele merg către familiile victimelor. Vreau să-i asigur pe cei îngrijorați că nu am pățit nimic, dar sunt foarte, foarte supărat", a declarat Puel pentru France Info.
Horrible ankle injury for Amartey pic.twitter.com/Utq68k8486
— ZacMUFC #JoseIn (@ZNearney) October 27, 2018


