Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 11 noiembrie 2018 09:51
Van der Vaart, cel comparat cândva cu Johan Cruyff, s-a retras la 35 de ani, după 18 ani de fotbal. Un mare talent, spirit liber, dar și un caracter dificil, care i-a adus multe conflicte cu antrenorii
Ar mai fi vrut să continue, dar era prea mult. La 35 de ani, accidentările se înșirau, enervându-l, frustrându-l. El, finalist de Campionat Mondial, în 2010, nu mai putea ține pasul nici în Danemarca, la Esbjerg, unde venise pentru prietena lui, handbalista Estavana Polman.
Primul Golden Boy, înaintea lui Cristiano
"Iubesc fotbalul și nu voiam să mă despart de pasiunea mea prea curând. Totuși, știam că, într-o dimineață, m-aș putea trezi cu un gând: «A fost frumos». Și acel moment a venit", spune el.
Se simte "mai mult ușurat decât trist" și, privind înapoi, nu uită că "am jucat în competiții importante la cluburi de top, pe cele mai bune stadioane. Am realizat lucruri minunate cu Olanda. Devin nostalgic, pentru că a fost atât de frumos. Le doresc tuturor copiilor o asemenea carieră".
Când a debutat la Ajax, în 2000, la doar 17 ani, Rafael van der Vaart era văzut de mulți drept noul Johan Cruyff. Un talent frapant. Intuiție, viziune. Și un picior stâng magic. A fost primul Golden Boy al Europei, în 2003, depășindu-i în acel an pe Rooney și Cristiano Ronaldo. "Dacă aș fi avut și viteză, puteam cuceri Balonul de Aur", regretă batavul.
"Pune-mă pe bancă!"
Spirit liber, crescut într-un camping de rulote într-o familie nomadă și învățând fotbal imaginându-se Romario, rebelul Rafa a avut multe conflicte cu antrenorii săi. Primul, chiar la Ajax, cu Ronald Koeman. Cel care i-a oferit banderola de căpitan i-a și luat-o. Pe 8 decembrie 2004, la 2-2 cu Bayern, meci în care Mitea marca în poarta lui Kahn, VdV a fost rezervă.
"Înaintea partidei, Koeman mi-a zis că nu sunt atât de bun pentru a evolua la mijloc. Voia să fiu extremă stânga. Atunci, n-am putut accepta. M-am gândit: «Dacă nu sunt suficient de bun pe postul meu natural, cum aș putea fi bun ca extremă?».
I-am cerut: «Pune-mă pe bancă!». Acela a fost momentul când am pierdut banderola. Mai târziu, am realizat că acel incident arăta lipsă de respect față de Koeman. Și recunosc că, uneori, reacțiile mele n-au fost cele mai inteligente", și-a amintit într-un interviu pentru FourFourTwo.
"Mingea la Rafa. Așa câștigați!"
Hamburg a fost clubul la care s-a simțit cel mai bine și unde a rămas cel mai mult (6 ani), însă la Tottenham a jucat cel mai bine, într-o formulă cu Modrici și Bale. Manager era Harry Redknapp, care le mai transmitea băieților: "Dați-i mingea lui Luka, iar Luka îl găsește pe Rafa! Așa câștigați meciul".
Real a fost punctul cel mai înalt al carierei, dar nu a profitat. S-a certat cu ambii antrenori. Și cu Juande Ramos, și cu Manuel Pellegrini: "Primul nu era preferatul meu. Al doilea m-a anunțat că sunt a cincea variantă". A rămas pe "Bernabeu" doar doi ani, ultimul alături de Cristiano Ronaldo.
Chivu, în echipa de vis
Olandezul l-a inclus pe Cristiano în echipa sa de vis. "11" din care n-a lipsit nici Cristi Chivu. L-a avut trei sezoane coleg (4 ani a împărțit vestiarul cu Lobonț, doi cu Mitea) și de la el a preluat banderola de căpitan al lui Ajax în vara lui 2003. În decembrie 2007, de-abia transferat la Inter, Chivu declara că "ar fi extraordinar să joc din nou împreună cu Van der Vaart. M-aș bucura să-l văd în nerazzurro". Nu i s-a împlinit dorința.
Totuși, s-a mai întâlnit cu foștii coechipieri români. "Portocala mecanică" a lui Van der Vaart i-a înfruntat de 7 ori pe "tricolori". De cinci ori, Rafa a fost titular și a înscris două goluri. A avut cinci victorii cu noi și a pierdut o dată. În seara ploioasă de la Constanța, 0-1, cu teren dificil și cu golul din ofsaid al lui Goian. În acea campanie pentru Euro 2008 câștigată de România. La Euro, Van der Vaart și Oranje și-au luat revanșa.
"La Euro 2008, aveam atâta plăcere de a juca încât aș fi rămas pe teren șase ore fără să obosesc. Atunci, credeam că suntem foarte buni, dar n-am atins finala. Am reușit doi ani mai târziu, la Mondial, deși nu mai jucam la fel de bine, însă nimeni nu ne bătea" Rafael van der Vaart, fost fotbalist olandez
109 selecții a adunat Rafael van der Vaart la naționala Olandei, pentru care a marcat 25 de goluri
171 de goluri a marcat Van der Vaart în 534 de meciuri jucate la club în perioada 2000-2018
7 trofee a cucerit Van der Vaart în carieră la echipele de club: Ajax (4), Hamburg (2), Real (1)
Echipa de vis a lui Van der Vaart
Van der Sar (Olanda) - Sergio Ramos (Real), Stam (Olanda), Chivu (Ajax), Maxwell (Ajax) - Modrici (Tottenham), Guti (Real), Van der Vaart (Olanda) - Robben (Olanda/Real), Kluivert (Olanda), C. Ronaldo (Real)
* Cei 10 au fost colegi cu Rafa la club sau la națională.
Real l-a luat cu 15 milioane
An / Fost club / Club următor / Sumă
2005 / Ajax Amsterdam / Hamburg 5,1*
2008 / Hamburg / Real Madrid 15
2010 / Real Madrid / Tottenham 10,5
2012 / Tottenham / Hamburg 13
2015 / Hamburg / Betis Sevilla 0
2016 / Betis Sevilla / Midtjylland 2
2018 Midtjylland / Esbjerg 0
* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!