Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 12 noiembrie 2018 09:00
Titular și integralist în toate partidele din actualul sezon de L1, Cătălin Straton, portarul de 29 de ani al Dunării, a fost cel mai bun de pe teren în partida de sâmbătă seară din Gruia.
"Cel mai important după acest meci? Că am ieșit sănătoși de pe teren și ne-a ajutat Dumnezeu. Asta contează cel mai mult, că n-au fost accidentați și nu s-a întâmplat ceva grav. Evident că și rezultatul contează, n-am pierdut în fața campioanei României, dar fără ajutorul lui Dumnezeu, care-mi dă putere să fac un meci bun și să fie bine pentru toată lumea, nu putem să realizăm nimic.
S-au întâmplat lucruri minunate la această echipă, vrem să continuăm pe aceeași linie și lumea să vorbească la superlativ de noi. Eu sunt un tip credincios", spune Straton în exclusivitate pentru Gazetă.
Secretul din spatele evoluțiilor bune ale lui Cătălin? Soția, Valentina, și micuța Eva, fetița celor doi. "De fiecare dată mă gândesc la ele când intru pe teren, să fac un meci bun și să mă ajute. E un exercițiu mental pe care-l fac.
Când nu sunt cu fotbalul, sunt înnebunit să stau alături de ele, să fim fericiți, să mergem împreună prin parc sau pur și simplu să ne jucăm acasă. Sunt comorile mele, iar Dumnezeu ne-a oferit o nouă bucurie. În curând o să mai avem o fetiță!", a mai declarat Cătă.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”