FOTBAL  »  NATIONALA  »  LIGA NAȚIUNILOR

LIGA NAȚIUNILOR // Niciodată influența arabă nu s-a simțit mai mult ca în 2018 » Analiza unei posibile adversare din play-off

Articol de - Publicat duminica, 18 noiembrie 2018 09:29

Șase jucători de origine arabă au evoluat în ultimul meci al naționalei Israelului. Printre ei, căpitanul Bibras Natcho, liderul echipei, și Moanes Dabour, unul dintre "atacanții momentului" în Europa. Plus Dia Saba, ratat de Dinamo în 2014.

Lumea e chiar mică. În urmă cu patru ani, l-am întâlnit pe Dia Saba într-un zbor al companiei El Al, de la București la Tel Aviv. Avea 22 de ani și tocmai fusese testat de Dinamo. A lăsat o impresie bună, dar n-a semnat contractul. I s-au oferit doar 4.000 de dolari pe lună, deși era liber de contract. 

De la 4.000 de dolari la 40.000 de euro

Și atunci credeam că Dinamo a pierdut un jucător foarte bun, acum sunt convins de acest lucru. Iată cea mai bună dovadă a ascensiunii explozivului atacant, micuț (1,68 m), însă cu o viteză fantastică.

Un stângaci de nota 10, care a fost sezonul trecut golgeterul lui Maccabi Netanya (26 de reușite), fiind transferat în vară la Hapoel Be'er Sheva cu două milioane de euro, o sumă mare în campionatul intern. Ce salariu are? 40.000 de euro pe lună! E o diferență, față de cât îi propunea Dinamo.

Saba, care împlinește azi 26 de ani, evoluează în selecționata Israelului, o echipă mult schimbată în bine după venirea austriacului Andi Herzog, fiind aproape să încheie prima grupa sa din Nations League (cu Scoția și Albania) pentru a promova în Liga B.

O dublă victorie, 2-1 cu Scoția și 2-0 cu Albania, o pune într-o poziție favorabilă. Marcatorul celui de-al doilea gol împotriva albanezilor, Dia este unul dintre jucătorii de origine arabă ai naționalei, a căror influență nu a fost niciodată mai mare ca în prezent. Au mai fost și în trecut fotbaliști arabi foarte buni printre alb-albaștri, dar nu ca în 2018. Nu numai valoroși, ci și dominanți. Experiența din Europa, în competiții mult mai bune, îi ajută. 

"Închizătorii" dau echilibru echipeiCel mai important e chiar căpitanul Bibras Natcho. "Închizătorul" în vârstă de 30 de ani, ex-Rubin, PAOK și ȚSKA Moscova, din vară la Olympiakos, e mândria satului în care s-a născut în Kfar-Kama, din nordul țării.

Foarte apreciat de colegi, staff și fani. Lângă lider, tot mijlocaș defensiv și de aceeași vârstă, e Biram Kayal, fotbalist de Premier League, la Brighton. El și Natcho oferă echilibrul formației lui Herzog.

Pe bandă, fundaș stânga/aripă în sistem 3-5-2, apare Taleb Tawatha. La 26 de ani, apărătorul lui Eintracht Frankfurt a progresat enorm în ultimul timp. Calități: viteză, șut puternic și centrări foarte bune. 

Ultimul titular, dar printre cei mai importanți, este Moanes Dabour. Unul dintre "atacanții momentului" în Europa, golgeterul lui Red Bull Salzburg. În vârstă de 26 de ani, acest număr 9 e foarte curtat. Valorează 15 milioane de euro, însă clubul său speră să obțină cel puțin 20 de milioane pentru el.

Eyad Habashi, stoperul lui Maccabi Haifa, reprezintă viitorul. La 22 de ani, începe deja să se impună în campionat.Toți împreună, încearcă să ajute naționala. Și datorită lor, alb-albaștrii sunt mai puternici. 

6jucători de origine arabă au evoluat pentru Israel la 2-0 cu Albania: 4 au fost titulari (Natcho, Kayal, Dabour, Tawatha), doi intrând în repriza secundă (Saba, Habashi)

8.600.000 de locuitori are Israelul, dintre care un procent de 21 la sută este reprezentat de arabi

18goluri și 6 pase decisive are Moanes Dabour în acest sezon în toate competițiile (24 de meciuri) la Red Bull Salzburg

A fost viceprimarul Tel Avivului

Primul jucător de origine arabă convocat în naționala Israelului a fost Rifaat Turk, în 1976. Mijlocașul și vedeta lui Hapoel Tel Aviv a jucat un deceniu la națională, strângând 33 de meciuri și 3 goluri până în 1986. Intrat în politică, Turk, 64 de ani, a fost viceprimarul Tel Avivului în 2003. 

Badir a jucat în Premier League

Fotbalistul arab cu cele mai multe selecții la alb-albaștri este Walid Badir, 44 de ani, care a adunat 74 de partide pentru Israel în perioada 1997-2007 (12 goluri). Un star în campionatul local, la Hapoel Petah Tikva, Maccabi Haifa și Hapoel Tel Aviv, Badir a evoluat un singur sezon în străinătate: la Wimbledon (1999-2000), în Premier League. 

Cei 6 jucători de origine arabă

isreal

Vezi și: CALCULE » Ne putem califica la EURO de pe locul 2: trebuie îndeplinite 3 condiții + cum scăpăm de urna a 4-a în preliminariile clasice

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
mateiserban
mateiserban  •  18 Noiembrie 2018, 12:33

Nu pot sa cred ca nu ai scris nimic de Zahavi. Un jucator exponential, cel mai bun din campionatul chinez, desi acolo evolueaza unii dintre marii fotbalisti ai planetei. Si nu e intamplare, jucand in Israel dadea zeci de goluri si assisturi. Se retrasese de la nationala, dar am vazut ca la ultimul meci a revenit si au jucat in atac cu el, cu Dabbour si cu Dia Saba (care e intr-o forma extraordinara). Cei 3 nu mai fusesera niciodata folositi impreuna. Dabbour de-abia jucase 2 meciuri titular cu precedentul selectioner, desi era titular la Salzburg!! Normal ca n-au avut rezultate. Cu astia 3 in atac sunt o forta extraordinara. Au batut 7-0 pe Guatemala. Bine, Guatemala nu e echipa mare, dar sunt 3 jucatori de top class, care pot evolua in orice campionat mare. Noi in echipa nationala nu avem jucatori de nivelul lui Zahavi, Dabbour sau Dia Saba. Ar fi Stanciu, dar e sub Dia Saba. Stanciu in ultimii 2 ani: 28 goluri si 28 assisturi (56 in total) in 7600 minute in campionatele din Romania, Belgia si Cehia. Hai sa scadem vreo 500 de minute in care a jucat mai mult mijlocas central si in care a jucat cu echipe mai bune decat in mod obisnuit (Man Utd in Europa League, Serbia, Olanda, Franta). Tot inseamna 56 de reusite in vreo 7000 de minute. Dia Saba are 26 de goluri si 12 assisturi (38total) in 4000 de minute in liga din Israel, care e la un nivel asemanator. Ce il face deosebit pe Dia Saba este ca e jucator de picior stang si mai mult de banda, in timp ce Stanciu doar

Vezi toate comentariile (1)
Comentează